LEVIATHANUL ELECTRONIC Control social și supraveghere în închisoarea digitală

în Panopticon, Retrospectiva 2014

Care este problema cu cardurile electronice de sănătate? Dar cu buletinele biometrice? Ce legătură este între aceste proiecte și Legile ”Big Brother”?  

Anul 2014 a cunoscut evoluții importante pe frontul panopticonului românesc, sintetizate în timelineul de mai jos. S-au făcut pași decisivi în ceea ce privește impunerea cardurilor electronice de sănătate și a noilor buletine biometrice. Maniera în care autoritățile au procedat cu aceste proiecte legislative constituie o pagină rușinoasă a democrației autohtone: tertipuri de tip ”alba-neagra”, formulări ambigui în proiectele de lege, false promisiuni legate de garantarea unor ”alternative” pentru cei care nu doresc acte de identitate electronice. Așa se face că, de pildă, de la promisiunea unei cărți de identitate alternative, clasice, pentru cei care resping varianta electronică, s-a ajuns la un proiect legislativ în care buletinul devine multifuncțional: carte de identitate și card de sănătate, totodată, toate buletinele având prevăzut un dispozitiv electronic de stocare a informațiilor (cip). Cu toate acestea, proiectul cardurilor de sănătate, ce ar fi trebuit să devină caduc prin introducerea noilor buletine ”două într-unul”, a fost împins mai departe.

În paralel, serviciile secrete românești, fie direct, fie prin intermediul oamenilor politici ”afiliați”, au înaintat o serie de legi, intitulate de critici ”legile Big Brother”. Eliminarea cartelelor pre-pay anonime și legea securității cibernetice au fost în centrul atenției publice. Scopul acestor proiecte este monitorizarea/interceptarea comunicațiilor prin telefon și internet. Pretextând cu ”amenințările la adresa siguranței naționale” sau, ceea ce e bizar pentru România, cu lupta împotriva terorismului, serviciile secrete doresc, de fapt, lărgirea cât mai mare a capacității de supraveghere a societății și debarasarea de ”scrupule” juridice cum ar fi dreptul la intimitate, protecția datelor personale, obligativitatea unui mandat judecătoresc pentru acțiuni de intruziune în sfera privată a ”civililor”.


Avem de-a face aici cu manifestări ale unuia și aceluiași proces de extindere a puterii în toate straturile societății care se desfășoară pe două direcții: administrarea/controlul social al oamenilor prin instrumente și practici de identificare, centralizare și gestionare a datelor personale; supravegherea/spionarea oamenilor prin monitorizarea comunicațiilor.

Acest proces este cu atât mai exacerbat în România cu cât gândirea critică asupra acestor subiecte este aproape absentă. Pe aceste subiecte, presa preia, în larga ei majoritate, uneori fără discernământ, alteori de pe poziții de evident serviciu de PR pentru structurile de putere interesate, propaganda cardurilor și a securității cibernetice, fără a-și pune întrebările elementare: cum sunt garantate libertățile civile prin suspendarea unor drepturi elementare? Cine îi supraveghează pe supraveghetori, cine/cum le limitează aria posibilă de abuzuri? Nici în alte medii – de pildă, cele academice – nu există reflecție critică cu privire la aceste transformări. Asta în condițiile în care e suficient să introduci termenii de ”surveillence”, ”surveiller” pe ”google” pentru a găsi o mulțime de trimiteri/ intrări care arată că, în alte locuri, oamenii au problematizat mai mult aceste chestiuni.

Asistăm și la un flagrant paradox: dacă, pe plan economic, se face apologia unui stat cât mai minimal, care renunță la funcțiile sale sociale și economice, pe plan ”securitar” asistăm la îngrășarea unui Moloh, a unui stat total – capabil să știe totul despre noi, de la informațiile de bază, la cele legate de starea de sănătate și de profilul nostru social.

În rândurile de mai jos am dezvoltat o prezentare de ansamblu a chestiunii guvernării electronice. Considerăm necesar un astfel de excurs, chiar dacă este mai arid și lung, pentru a înțelege mai bine fenomenul de care aparțin aceste simptomatice manifestări. Astfel, vom atinge următoarele puncte:

I) tipul de guvernare pe care îl trăim de la modernitate încoace;

II) modul în care noile tehnologii (acte electronice şi întreaga infrastructură conexă) potențează acroşeul totalitar al noii guvernări și patternurile de funcționare în care se înscriu;

III) de ce aceste noi tehnologii evoluează spre sisteme informatice ubicue, dincolo de stadiul la care se află în prezent;

IV) unele motive pentru care Leviathanul electronic este o problemă pentru creștini.


Ochiul Digital

Guvernarea totală, bio-puterea, controlul și supravegherea

Pentru început, trebuie să înțelegem mai adânc ce înseamnă a guverna în zilele noastre. Acest lucru este important deoarece, pentru noi, atitudinea anti-sistem din principiu, contestarea de-a valma a guvernării, este ceva străin de ethosul creştin. De la bun început, Evangheliile şi Epistolele Apostolului Pavel pun problema funcţiilor legitime dar și nelegitime ale puterii. Este legitim pentru stat de a pretinde taxe și dări de la cetăţeni şi de a păzi cu „spada” (sau prin violență legitimă) legea (care ar trebui să corespundă unui cod moral, etic, al societății). Atunci când statul pretinde de la cetățeni să aducă închinare împăraților sau să își lepede credința, să adopte credințe sau doctrine care contrazic Evanghelia, atunci statul își depășește sfera sa legitimă şi devine uzurpator, tiranic, totalitar.

Problema noastră, a celor ce trăim în acest veac, este că, îndeosebi din modernitate încoace, actul guvernării a devenit mult mai complex și s-a inserat, difuz și profund, în straturile societății (în economie, în social, chiar și în biserică), ale comunității restrânse și chiar în interiorul familiei. Demult guvernul nu mai este restrâns doar la funcțiile de prelevare a taxelor şi de pază armată a legii, ci administrează, din ce în ce mai în detaliu, oamenii și lucrurile din raza sa tot mai amplificată de putere. Încă înainte de experienţele totalitare extreme ale nazismului şi comunismului, despre o astfel de guvernare se spunea că este totală, deoarece ea privește totalitatea proceselor ce se desfăşoară în societate, văzute ca un fel de funcţii ale organismului societal.

Prin guvernare totală se înțelege că nu mai există aspect al vieții noastre care să nu intre în sfera puterii: totul sau aproape totul este reglementat, adică normat de guvernare, și nu doar normat, ci și îndreptat către anumite scopuri specifice acesteia, astfel încât obiectul reglementării să împlinească o funcție utilă organismului societal. Pentru a lua un exemplu banal, familia face obiectul unor politici publice în funcție de scopurile stabilite de guvernare: fie când stabilește de la ce vârstă este obligatorie educarea, de către stat, a copilului, fie când descurajează natalitatea prin instrumente specifice.[1]

La fel de complex și insinuos s-a dezvoltat şi o altă dimensiune cheie a guvernării: cea a controlării şi supravegherii societăţii, a oamenilor. Există studii care arată că funcţia de supraveghere s-a derulat, încă din secolele trecute, în logica unei „transparentizări” a omului în fața puterii, a unei disciplinări a acestuia, depășindu-se astfel stadiul în care omul respecta legea de frica pedepsei, ci fiind cumva condiţionat să aibă un comportament și o mentalitate girate de guvernare. Fenomenul este denumit în literatura de specialitate panoptism[2] și noua putere este definită ca o bioputere, deoarece se insinuează cumva nu doar în interiorul societății, ci chiar și al persoanei, pe care încearcă să o „programeze” social. Reiterăm faptul că bio-puterea și panoptismul sunt concepte specifice pentru guvernarea din sec. XVIII-XIX.

Aceste dimensiuni noi pe care guvernarea le-a dobândit de-a lungul timpului sunt potențate dincolo de orice închipuire în zilele noastre, prin noua revoluție tehnologică și prin noile tehnici de supraveghere: dispozitivele de tip RFID folosite de guvernare pentru identificarea oamenilor, camerele TV, prelevarea datelor biometrice (uneori chiar și a ADN-ului), folosirea sistemelor informatice naționale (care includ baze de date) și trans-naționale.


Concluzii

  • Guvernarea timpurilor noastre a evoluat de la una de tip clasic (prelevarea taxelor, aplicarea legii cu sabia) la una complexă, totală, care are în vedere administrarea amănunţită a oamenilor şi obiectelor;
  • Guvernarea totală nu mai funcţionează prin frica de pedeapsă, ci prin supravegherea, controlarea şi disciplinarea omului – devenind, astfel, o bioputere;
  • Bioputerea se perpetuează prin mecanisme fine de condiționare socială;
  • Noile tehnologii (traduse prin acte electronice, sisteme informatice naţionale şi trans-naţionale) potenţează la maxim bioputerea şi guvernarea totală.
  • Un prim principiu al acestor noi tehnologii este transparentizarea electronică a omului şi a societăţii, prin crearea posibilităţii de înregistrare informatică a tuturor acţiunilor persoanei, interacțiunilor sociale, tranzacţiilor, călătoriilor etc.

drona statul digital

Acte de identitate, date biometrice, sisteme informatice naționale și supra-naționale, legi big brother

Actul de identitate: atât de banal încât nimeni nu îl mai problematizează. Şi totuşi, introducerea lui generalizată (în forma sa simplă, „clasică”) ţine de aceeaşi logică a unei supravegheri mai intense a persoanelor survenită în veacurile mai de pe urmă ale modernităţii. Aşadar, actul de identitate personal este o inovaţie recentă (dacă privim istoria în desfășurarea ei largă). Iniţial, astfel de acte se eliberau doar pentru situaţii extraordinare (se eliberau cărţi de drum pentru cei ce călătoreau distanţe lungi, ce traversau mai multe imperii) sau chiar, așa cum arată cazul societății americane din sec. XIX, pentru identificarea mai lesne a sclavilor. Ulterior, actele de identitate se eliberau doar în cazuri excepționale, având o funcție de circumscriere, marcare clară a apartenenței unei persoane de o structură/instituție/grup (ID card-urile militarilor, legitimațiile de serviciu, etc.).

Enlarge

buletin-identitate-american-vechi
act identitate american, WWII

La început rudimentar, actul de identitate a fost, treptat, îmbogățit cu o serie de accesorii tehnice prin care poliţia identifica infractorii. Astfel, fotografia a fost folosită, iniţial, pentru identificarea mai lesne a vagabonzilor. În mod similar, pentru identificarea eficientă şi rapidă a răufăcătorilor au fost dezvoltate diferite tehnici biometrice de recunoaştere a acestora, precum şi primele baze de date ale poliției.

Abia ulterior, în sec. XX, fotografia și datele biometrice încep să fie folosite, pe scară largă, și în identificarea populaţiei civile. Şi, dacă altădată, a fost fotografia ca metodă de identificare ce a fost extinsă de la infractori la populația civilă, în zilele noastre același lucru se întâmplă cu amprenta. Într-adevăr, printre datele biometrice care sunt cerute pentru a fi incorporate în actele de identitate electronice se numără, printre altele, și amprenta, amprentarea fiind o măsură care, anterior, ținea strict de domeniul polițienesc al metodelor folosite pentru a ține evidența infractorilor.

Așadar, este de reținut patternul: tehnici care, inițial, au fost folosite de instituțiile polițienești pentru identificarea infractorilor sau declasaților sunt, ulterior, extinse pentru identificarea întregii populaţii civile.

Enlarge

act-identificare-german-lagar-munca
act identificare german pentru prizonierii din lagărele de munca (circa 1942)

Dar nu doar pentru funcţia de identificare sunt folosite actele de identitate personale, ci chiar şi pentru diferite scopuri de inginerie socială. Astfel, scriitorul rus Alexandr Soljeniţin menţionează, în Arhipelagul Gulag, faptul că buletinul de identitate a fost folosit de puterea comunistă pentru a aplica mai eficient controlul și mișcarea populaţiei. Şi în alte ţări comuniste buletinul era o metodă eficientă de constrângere, control al circulaţiei, de restrângere implicită a libertăţii de rezidenţă etc.

În unele ţări exista o mefienţă atât de mare faţă de posibilităţile deschise de simpla existenţă unui act de identitate personal pentru dezvoltarea unui stat poliţienesc, încât intenţiile de a se introduce carduri de identitate au provocat mişcări de opoziţie masivă din partea populaţiei şi a mişcărilor de promovare a drepturilor la „privacy”.[3]

Cu toate acestea, în ultima perioadă, mai ales sub imperiul presiunilor venite în urma agitării pericolului „terorist” („isterie securitară”), există un val de acţiuni guvernamentale, persistent la nivel global, prin care se implementează, pe de o parte, acte electronice de identitate care trebuie să deţină şi date biometrice, programe vaste de informatizare a administraţiei şi guvernării: e-guvernarea, precum și legi care revocă o serie de libertăți civile în favoarea programelor de monitorizare a comunicațiilor prin telefon și internet. Aceste procese sunt faţete ale aceleiaşi monezi, transparentizarea informatică a societăţii, a oamenilor în faţa puterii, scopul fiind ca toate acţiunile, achiziţiile, deciziile oamenilor (spre exemplu, călătoriile, tranzacţiile, cumpărăturile, frecventarea anumitor locaţii, frecventarea anumitor site-uri de internet, comunicarea etc.) să fie: 1) înregistrate electronic şi depozitate într-o bază de date; 2) atribuibile unei persoane anume (prin realizarea acelor acţiuni prin intermediul actului electronic); 3) accesibile celor care controlează sistemul; 4) prelucrate prin algoritmi în profiluri care pot permite predicții comportamentale.

Ca acte de identitate, paşapoartele, cardurile personale de identitate, cardurile de asigurat, sunt principalele instrumente folosite, ce conţin, de obicei, dispozitive RFID tip smart card contactless în care sunt introduse datele obişnuite personale şi cele mai nou cerute, de tip biometric, precum şi semnătura electronică. Ele sunt pe cale să fie implementate în majoritatea ţărilor europene (12 ţări le-au introdus deja, 9 sunt pe cale). Dar sistemul în care ele funcţionează este mai complex, deoarece e nevoie şi de o bază de date naţională (un exemplu este SIUI-ul nostru, baza de date care va cuprinde toate datele de sănătate ale populației României) precum şi baze de date supra-naţionale (cum este celebrul SIS – Schengen) între care există inter-operabilitate (datele pot fi manipulate atât dinspre statele membre către bazele supra-naţionale cât şi de structurile supra-naţionale către statele membre).

Deocamdată, bazele de date puse la dispoziţia structurilor supra-naţionale sunt trecute doar datele personale ale infractorilor sau a celor consideraţi suspecţi de organele poliţieneşti. Ceea ce contează aici este însă sistemul logistic: actul electronic ce conţine date personale şi biometrice (şi, în cazul cardurilor de sănătate, datele referitoare la istoricul sănătăţii persoanei), bazele de date naţionale şi supra-naţionale pe bază de interoperabilitate. Că deocamdată sistemul care face ca datele personale să fie accesibile guvernanţilor le include doar pe ale infractorilor nu poate reprezenta o garanţie – după cum am văzut, patternul de funcţionare al bioputerii este să extindă asupra întregii populaţii civile metodele de control şi supraveghere folosite, anterior, doar pentru infractori şi declasaţi.

Guvernarea electronică este un proces, la rându-i, în plină dezvoltare în toată Europa, constând în crearea unor sisteme electronice care să transfere în virtual, în reţele informatice funcţii de bază precum taxele şi impozitele, derularea procedurilor administrative (de pildă, în România cartea de muncă este transformată în registru electronic), verificarea unor dosare, electronizarea  etc.

Legătura dintre actul de identitate electronic şi sistemul de e-guvernare este, după propriile declaraţii ale unor oficiali responsabili de aceste proiecte, faptul că, pe de o parte, primul va deveni cheia de acces către serviciile statale. La rândul lor, aceste servicii statale sunt transferate în sfera virtuală, devenind inaccesibile celor care nu au abilităţi de utilizare a internetului sau acte electronice.[4] Cum spunea un jurnalist, „nu eşti online, nu exişti!” Pe de altă parte, actul de identitate electronic permite statului că colecteze o serie de date personale pe care altfel nu ar fi avut cum să le aibă în gestiune.

Conjuncţia dintre actele de identitate electronice şi sistemele informatice de tip e-guvernare se face în măsura în care acestea sunt proiectate să fie multifuncţionale. Deţinând semnătura electronică, varianta românească a cardului de identitate electronic va putea fi folosit, conform oficialilor, şi pentru efectuarea de plăţi, accesarea contului bancar etc. Varianta grecească a acestui card este, de asemeni, multifuncţională, putând fi folosit, conform declaraţiilor oficiale, pentru efectuarea tranzacţiilor cu statul şi, pe viitor, inclusiv a tranzacţiilor private.

Aşadar, asistăm la o tendinţă tot mai accentuată de creare a unei reţele informatice electronice care să ecraneze total interfaţa dintre cetăţean şi stat, dar care să se și întrepătrundă cu rețelele sociale propriu-zise,  existând posibilitatea ca această reţea să acopere şi relaţiile/tranzacţiile din sfera privată sau civilă. Reţeaua se compune din trei elemente: cheia de intrare (actul electronic), baza de date (unde există depozitate toate informaţiile persoanei şi unde există posibilitatea să fie înregistrate toate acţiunile înregistrate electronic ale acesteia) şi suprastructura informatică care recompune virtual funcţiile, serviciile statale şi private şi, ceea ce este de maximă importanţă, accesul la resurse.

Prin legile intitulate generic ”big brother”, serviciile secrete pot colecta date și informații ce provin din comunicațiile prin telefon și internet sau chiar din simpla folosire a propriului calculator, deseori fără mandat judecătoresc. Prefigurate de operațiunile serviciilor secrete din SUA, făcute posibile în urma legilor ”Patriot Act”, aceste operațiuni fac posibile nu doar înregistrarea punctuală a unor convorbiri verbale sau scrise, ci, printre altele, realizarea unor diagrame ale relațiilor sociale/sferei sociale în care se mișcă oamenii, profiluri comportamentale[5], geolocalizare. O nouă formă de totalitarism, într-adevăr![6]


Concluzii

  • Actul de identitate reprezintă, de la bun început, o inovaţie recentă prin care s-a îmbunătăţit capacitatea de supraveghere a persoanelor de către stat;
  • Istoria regimurilor comuniste ne arată că aceste acte pot fi folosite şi ca metode de contrângere şi de inginerie socială aplicată populaţiei de către regimuri opresoare;
  • Patternul prin care statul a folosit actul de identitate de-a lungul timpului constă în: extinderea unor tehnici de identificare tot mai sofisticate ale infractorilor la întreaga populaţie civilă;
  • Noile tehnologii (dispozitive tip RFID contactless, internet, baze de date electronice) potenţează nemăsurat de mult capacităţile de supraveghere şi control a populaţiei prin intermediul actelor de identitate devenite acum electronice;
  • În paralel cu introducerea infrastructurii actelor electronice se implementează, pe scară masivă, şi e-guvernarea sau guvernarea electronică, ce presupune transferarea unor funcţii, servicii şi resurse esenţiale ale guvenării societăţii în lumea virtuală;
  • De vreme ce actele electronice sunt proiectate să fie multifuncţionale, ele vor reprezenta cheia de intrare/de acces la serviciile şi resursele esenţiale pentru cetăţean, precum și instrumentul prin care decidenții sistemului vor colecta datele personale ale persoanei;
  • O astfel de eventualitate s-ar traduce succint al doilea principiu fundamental al noilor tehnologii folosite de guvernare: condiţionarea radicală a persoanei de identitatea sa electronică sau „nu eşti on-line, nu exişti!”
  • Prin ”legile big brother”, supravegherea devine ubicuă și intruzivă în gradul cel mai înalt în viața oamenilor obișnuiți, atât în ceea ce privește colectarea datelor și informațiilor personale, cât și în ceea ce privește prelucrarea lor prin algoritmi avansați – și, astfel, cercul se închide;

Teza inevitabilității și condiționarea radicală

Tot acest proces descris mai sus se desfășoară, în prezent, în numeroase zone ale globului. Uneori, introducerea actelor electronice are loc în ţări extrem de sărace, ceea ce face să iasă şi mai mult în evidenţă caracterul gratuit şi finalitatea unor astel de „reforme”. Nu credem că este întâmplător nici faptul că în Grecia introducerea cardului cetăţeanului s-a făcut în condiţiile îngenuncherii acestei ţări prin acorduri financiare cu FMI şi UE, invocându-se datoriile publice. În mod similar, în România, deşi intenţiile de a se introduce astfel de acte erau mai vechi, ele au fost puse în practică tot într-un context de condiţionate şi subordonare fără precedent faţă de instituţiile supra-naţionale FMI şi UE.

Promotorii văzuţi ai acestor sisteme informatice de mare complexitate sunt, îndeosebi, administraţia guvernului american şi cea a a Uniunii Europene. Dincolo de binecunoscutele paşapoarte electronice biometrice, rezultat direct al presiunilor americane şi subiect al unui regulament european, există însă o sumedenie de programe bazate pe folosirea datelor biometrice şi a dispozitivelor electronice pentru a condiţiona accesul în locaţii – publice sau private – social şi economic strategice. Cu toate acestea, cineva se poate întreba în ce măsură sunt aceste programe şi presiuni politice atât de periculoase sau dacă nu cumva, atunci când preconizăm extinderea fenomenului supravegherii totale şi asupra populaţiei civile, exagerăm?

Răspunsul la această întrebare poate fi dat referindu-ne la teza inevitabilităţii. O teză din domeniul tehnologic, ea statuează faptul că, odată ce o tehnologie este introdusă în cadrul unei culturi, dezvoltarea acesteia va surveni în mod inevitabil. Sensul tezei nu este un determinism mecanic, deoarece dezvoltarea intervine ca o consecinţă a potenţialului deţinut de tehnologia respectivă şi a faptului că dezvoltarea acesteia trece drept un lucru bun şi de dorit – aşadar, există un imperativ tehnologic al evoluţiei acesteia. Transpunsă în domeniul guvernării, cel care ne interesează, teza are valenţe explicative foarte mari pentru a arăta de ce sistemul informatic tip Schengen nu va rămâne niciodată la nivelul actual, ci se va dezvolta pe coordonatele arătate mai sus: înglobarea în reţeaua sa a întregii populaţii civile, a tuturor tranzacţiilor cetăţenilor, fie publice sau private, şi a tuturor „porţilor de acces” către resursele indispensabile traiului în societate.

De ce se poate întâmpla acest lucru? Conform tezei inevitabilităţii, în primul rând, datorită faptului că, potenţial, sistemul tehnologic o permite, o are deja în sine, rămânând doar să se dezvolte în acest sens. Astfel, sistemul logistic actual, fie el la nivel european (Schengen), fie la nivel naţional (acte electronice, baze de date naţionale, e-guvernare) are înscris în sine posibilitatea de a se extine în mod total asupra societăţii şi asupra tuturor tranzacţiilor din cadrul ei. În al doilea rând, deoarece dezvoltarea, în acest sens, a sistemului logistic electronic de identificare şi control a societăţii trece, prin propagandă, drept un lucru bun şi de dorit, chiar necesar şi urgent pentru combaterea terorismului şi reforma economică sau/şi socială.

Consecinţa directă, care se poate întrezări încă de acum, a punerii la punct a acestui sistem logistic, este condiţionarea radicală a oamenilor în accesul pe care îl vor avea la resursele necesare vieţii în societate. Dacă actul electronic devine cheia de intrare în sistem, atunci cetăţeanul va depinde în mod radical de deţinerea unui astfel de act – ce implică nu doar certificarea identităţii sale, ci şi conexiunea la o bază de date şi posibilitatea de a înregistra electronic tranzacţiile sale – pentru a beneficia de serviciile de bază ale statului: îngrijire medicală, educaţie, venit.

Ce poate însemna acest lucru, altceva decât crearea premiselor slăbirii statutului persoanei în faţa guvernelor, care pot, oricând, exercita şantaj asupra acesteia pentru a accepta necondiţionat diferite ideologii, ordini, conducători? Sigur că acest şantaj, la rigoare, putea fi exercitat şi înainte vreme, aşa cum s-a şi petrecut în istorie. Însă, de această dată, existenta unui sistem logistic care să transparentizeze şi să prindă în pânza de păianjen a reţelei web totalitatea societăţii face ca posibilitatea de sustragere a persoanei faţă de abuz să fie minimă. Într-o astfel de societate nu vor mai exista zone libere, căci toate tranzacţiile sunt supraegheate şi înregistrate, şi oricine vinde şi cumpără o face în văzul electronic al Fratelui Mai Mare.


Concluzii

  • Sistemele logistice de identificare electronică şi de informatizare a administraţiei publice care acum au aplicabilitate încă limitată la anumite domenii se vor dezvolta deoarece au potenţialul să o facă şi acest lucru este văzut/vândut drept panaceul problemelor guvernării;
  • Edificarea unor astfel de sisteme informatice ubicue creează premisele exercitării unui şantaj fără precedent asupra omului: deoarece nu vor mai exista zone libere, neînregistrate electronic.

Hobbes-Leviathan-mini

Și totuși, care e problema teologică?

Am arătat potenţialul totalitar conţinut în patternul bioputerii, pattern potenţat şi mai mult prin guvernarea electronică. Se pune însă întrebarea în ce măsură Biserica ar trebui să fie interesată de aceste probleme. Considerăm că trei sunt motivele principale pentru care Biserica trebuie să se raporteze la aceste fenomen:

  1. problema condiţionării radicale a persoanei umane de sistemul electronic de identificare şi transparentizare
  2. concepţia care stă în spatele acestui program vast de re-creare a guvernării şi societăţii
  3. tendința pe care o prefigurează

Considerăm că Cezarul merge mult prea departe atunci când creează sisteme electronice care transparentizează complet persoana în faţa statului şi îi condiţionează accesul la resurse şi servicii. Departe de a fi în rolul legitim de a pretinde taxe şi de a păzi legea, Cezarul devine totalitar în sensul în care este peste tot şi poate cunoaşte tot. Această pretenţie totalitară, chiar fără a avea deznodământul totalitarismelor violente ale sec. XX, este în sine un hybris şi o trufie luciferică.

Dar, dincolo de acest argument mai general, există încă unul foarte concret. Noile tehnici de supraveghere şi control (acte electronice, date biometrice, sisteme informaţionale statale, baze de date etc.) şi de administrare guvernamentală marchează trecerea la un nou tip de societate, modificând profund relaţiile inter-umane şi relaţiile dintre stat şi cetăţean. Conform sociologilor ce s-au ocupat de acest subiect, schimbarea de paradigmă este la fel de profundă ca cea a birocratizării şi raţionalizării, etapă caracteristică creării statelor naţionale moderne.

Transparentizarea şi condiţionarea electronică sunt, astfel, schimbări atât de profunde încât, în acest stadiu, se poate intui direcţia lor, fără a putea fi posibilă o descriere exhaustivă a consecinţelor punerii lor în practică, până la capăt. Dar faptul că există un fenomen de putere care marchează atât de profund societatea şi care defineşte tipul de om al viitorului este nu doar o problemă sociologică ci, prin însăşi natura sa, o problemă de tip etic. Biserica trebuie să supună judecăţii Cuvântului şi Adevărului aceste transformări prin care trece lumea, altfel se va vedea depăşită de evoluţia vremurilor, lipsind pe credincioşi de posibilitatea de a distinge între bine şi rău.

Ca o consecinţă a aplicării acestui nou tip de guvernare şi administrare a societăţii, vor apărea noi categorii sociale – în conformitate cu actul de identitate luat de persoană. Cine alege un act de identitate electronic se conectează inclusiv la e-guvernare şi la serviciile şi resursele disponibile acolo; cine alege actul de identitate clasic, ne-electronic, nu va avea acces la serviciile şi resursele disponibile doar on-line; cine se va vedea nevoit să trăiască fără act electronic şi nu are nici alternativă va fi inferiorizat social, un fel de cetățean second-hand (iar, în caz extrem, vagabond fără identitate şi drept de existenţă legal).

Dincolo de schimbările sociale stă şi concepţia care, în ultimă instanţă, creează şi legitimează aceste fenomene de putere. Aşa cum am menţionat deja, măsurile de potenţare a supravegherii şi controlului oamenilor sunt justificate prin agitarea marotei „terorismului”. De fapt, mai în adânc, conform acestei doctrine a cetăţii asediate şi a stării perpetue de alarmă, se află un chip deformat al omului: omul care nu mai beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, suspectul din oficiu, homo homini lupus – omul care este lup pentru semenul său, duşman ascuns care trebuie neîncetat supravegheat, domesticit, identificat…

Doctrina care s-a dezvoltat, în occident, pe baza acestei premise a homo homini lupus a fost doctrina Leviathanului: soluţia pentru starea de haos şi perpetuu război pe care îl duc oamenii este crearea unui stat atotputernic care guvernează total asupra supuşilor. Transferată în timpurile noastre, doctrina dezvoltată în Apus încă din sec. XVII, stă la baza edificării Leviathanului electronic şi totalitar.

Or, din perspectivă creştină, chiar dacă societatea nu va fi niciodată echivalentul Împărăţiei Cerurilor (societatea nu este şi nici nu va fi compusă doar din oameni sfinţi) şi nici măcar al Bisericii (deoarece Biserica nu se suprapune decât parţial peste societate), ea nu este văzută ca o stare în mod fatalist ucigaşă şi haotică. Biserica are încredere că oamenii se pot conduce după vocea conştiinţei în stare de libertate; doar atunci când omul îşi refuză starea sa morală e necesară intervenţia statului pentru pedepsirea actelor care transgresează legea. Aşadar, din perspectivă creştină, omul imoral este oprit din acţiunile sale de frica pedepsei şi nu pentru că există un control permanent, silnic, totalitar, al acţiunilor şi trăirii sale.

Alături de această concepţie „pesimistă” asupra naturii şi finalităţii trăirii omului în societate, se află una „optimistă”, la fel de inacceptabilă din perspectivă creşină. Conform acestei viziuni, introducerea noilor mecanisme de guvernare reprezintă o soluţie „miraculoasă” la problemele tot mai presante care apasă omenirea. Aici avem de-a face cu credinţa în progres şi în posibilitatea magică a tehnologiei de a crea o societate perfectă. Utopia tehnologică a societăţii transparentizate este, iarăşi, profund contradictorie cu perspectiva creştină asupra istoriei şi posibilităţilor pe care le are omul de a întemeia societatea perfectă pe pământ.

Faptul că Biserica nu poate fi indiferentă la un astfel de proces o denotă luările de poziție faţă de introducerea buletinelor de identitate electronice biometrice înregistrate în Grecia, Rusia, Serbia, (parțial și în) România.[7] Opozanţii ortodocşi sârbi au generat o dezbatere reală în urma căreia guvernul a renunţat la intenţie, ameninţarea principală fiind indicată a fi crearea unei supravegheri de tip panopticon. În Grecia, accentul a fost pus, îndeosebi, pe cerința ca numărul 666 să nu fie folosit în noile acte; în Rusia s-a atras atenția asupra posibilității restrângerii libertății religioase prin noile mijloace de control; în România, un sinod local a subliniat că, prin actele biometrice, statul tratează cetățenii obișnuiți drept infractori.

În fine, pentru orice creștin cu sensibilitate eshatologică, aceste gigantice cuști digitale prefigurează imperiul totalitar care va exista în timpul istoric al lui antihrist, o lume în care”nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.” (Apoc. 13, 17)


Concluzii

  • Schimbările aduse de noile tehnologii de guvernare totală a lumii se pot descrie prin cele două principii fundamentale: transparentizarea şi condiţionarea electronică a oamenilor;
  • Aceste schimbări au profunde repercusiuni sociale, modificând modul în care oamenii se raportează la ceilalţi, modul în care se defineşte relaţia dintre cetăţean şi stat, etc. Acolo unde există schimbări sociale, există şi probleme etice, căci problema schimbării este una de discernământ şi alegere.
  • Principalele repercusiuni sociale ale introducerii actelor de identitate electronică vor fi crearea unor noi categorii sociale, cei care vor alege actul de identitate clasic fiind, treptat, tot mai marginalizaţi şi excluşi de la serviciile şi resursele disponibile on-line;
  • Concepţiile din spatele acestor schimbări structurale sunt incompatibile cu perspectiva creştină asupra vieţii: pe de o parte, concepţia homo homini lupus care justifica edificarea unui Leviathan totalitar acum up-datat prin noile tehnologii; pe de altă parte, credinţa cvasi-religioasă în posibilitatea creării societăţii perfecte – utopia constructivistă şi umanistă ce a provocat, de altfel, şi precedentele totalitarisme din istoria recentă.
  • Biserica ortodoxă a reflectat deja asupra acestor fenomene, ajungând la concluzia că ele trebuie dezvăluite în adevăratele lor potenţialităţi şi respinse ca fiind incompatibile cu o aşezare creştină a societăţii.

Bibliografie:

Bullock, Michael Luke, The Evolution of surveillance technology beyond the panopticon, University of California Santa Cruz, 2009
Chandler, Daniel, Technological or Media Determinism, 1995
Ejdus, Filip, And God Created Civil Rights: Serbian Resistence to the Introduction of Biometric I.D. Cards, Western Balkans Security Observer English Edition), issue: 4 / 2007, pages: 62-68
Foucault, Michel, A supraveghea şi a pedepsi, Ed. Paralela 45, 2005
Lyon David, Bennett Colin, ed., Playing the Identity Card: Surveillance, Security and Identification in Global Perspective, Routledge, 2008
Marx, Gary, Identity and Anonymity: Some Conceptual Distinctions and Issues for Research, în J. Caplan and J. Torpey, Documenting Individual Identity. Princeton University Press, 2001


Note de subsol:

[1] Este evidentă translatarea pe care, mai ales societatea occidentală, cea care a general acest tip de guverenare, a făcut-o între Împărăţia lui Hristos (care nu e din această lume) – Biserica, şi împărăţia lumii. Astfel, Trupul Mistic al lui Hristos – Biserica, a devenit, în occident, societatea, organismul societal, colectivitatea. Mădularele Bisericii, persoanele umane, care au locul şi rostul lor în Biserică, devin indivizi care îndeplinesc anumite funcţii benefice societăţii. Locul şi rostul oamenilor în Biserică este rânduit de Hristos; funcţiile, rolurile şi statutul oamenilor sunt impuse de societate, adică, de fapt, de guvernarea societăţii de către o anume elită, conform unei anume concepţii asupra omului.

[2] Panopticonul era o instituţie de supraveghere a deţinuţilor, proiectată de utilitaristul Jeremy Bentham, folosit ca metaforă pentru principiul de organizare al întregii societăţi occidentale de Michel Foucault, A supraveghea şi a pedepsi, Paralela 45, 2005: „Societatea noastră nu este una spectacolului, ci a supravegherii (…). Nu ne aflăm nici în gradene, şi nici pe scenă, ci în maşina panoptică, învestiţi de efectele ei de putere pe care le retransmitem, la rândul nostru, nefiind noi înşine decât o rotiţă.” (p. 274) Principiul panoptismului este: „a induce în deţinut o stare conştientă şi permanentă de vizibilitate ce garantează funcţionarea automată a puterii.” (p. 255).

[3] Protestele faţă de implementarea unor carduri de identitate care, din punct de vedere tehnic, erau în forme mult mai primitive decât cele de astăzi, s-au manifestat încă din deceniul opt al secolului trecut. În Franţa, un astfel de program a întâlnit opoziţia ONG-urilor de apărare a drepturilor civice, ceea ce a dus la abandonarea sa, într-o primă instanţă (în 1980). Proteste s-au manifestat şi în anul 2005, când a existat prima intenţie de introducere a elementelor biometrice de identificare a populaţiei în cardurile personale. În Australia a existat un prim val de proteste (cu organizaţii civice şi chiar demonstraţii de zeci de mii de oameni în faţa parlamentului) încă din anul 1986, iar în Noua Zeelandă în 1991. Protestele au avut ca efect suspendarea planurilor de implementare a cardurilor de identitate, iar motivele erau legate de încălcarea drepturilor civice şi sporirea controlului poliţienesc a populaţiei. Recent, Marea Britanie a renunţat la intenţia de a introduce un card de identitate personal atât din motive financiare (costurile imense presupune de sistemul informatic integrat) cât şi din cauza motivelor ce aduc atingere libertăţilor cetăţeneşti, prin existenţa unei baze de date centrale unde pot fi accesate cu uşurinţă informaţii despre orice persoană.

[4] O astfel de intenţie (deci încă nepusă în practică) s-a manifestat în cadrul guvernului Marii Britanii, ce a propus ca unele servicii, precum obţinerea permiselor de conducere, paşapoartelor, împrumuturilor pentru studii, ajutoarelor pentru dizabilităţi şi de şomaj, să nu fie posibilă decât pe internet. În România se promovează intens programul e-România prin care se caută efectuarea plăţilor legale către stat prin internet, chiar dacă asta ar însemna desemnarea unui funcţionar special care să ajute populaţia care nu foloseşte internetul.

[5] James Risen, ”N.S.A. Gathers Data on Social Connections of U.S. Citizens”, New York Times, 28 sept. 2013 (tradus în română aici).

[6] Kenneth Cukier, Viktor Mayer-Schönberger, ”Au-delà de l’espionnage technologique. Mise en données du monde, le déluge numérique”, Le Monde Diplomatique, iulie 2013. Din articol (tradus în română aici): ”Colectorii-exploatatori ai datelor digitale amenință într-adevăr să genereze o nouă formă de totalitarism, nu atât de îndepărtată de sumbrele fantezii ale literaturii științifico-fantastice. Lansat în 2002, filmul Minority Report, adaptarea unei nuvele de Philip K. Dick, imaginează distopia unei lumi viitoare guvernată de religia predicției. Eroul, interpretat de Tom Cruise, conduce o unitate de poliție capabilă să aresteze autorul unei crime înainta ca aceasta să fie comisă. Pentru a ști unde, când, cum trebuie să intervină, polițiștii recurg la creaturi stranii dotate cu o clarviziune presupusă infailibilă. Intriga pune în lumină erorile unui astfel de sistem, și mai rău, negarea principiului însuși de liber arbitru. Identificarea criminalilor care nu sunt încă: ideea pare ciudată. Din cauza datelor în masă, aceasta este de acum luată în serios în cele mai înalte sfere ale puterii. În 2007, departamentul securității interioare – un fel de minister al antiterorismului creat de M. George W. Bush în 2003 – a lansat un proiect de cercetare destinat să identifice « teroriștii potențiali », astăzi inocenți dar sigur vinovați mâine. Botezat « tehnologie de depistare de atribute viitoare », (Future Attribute Screening Technology, FAST), programul consistă în a analiza toate elementele legate de comportamentul subiectului, de limbajul său corporal, de particularitățile sale fiziologice, etc. Ghicitorii de astăzi nu mai citesc în zațul de cafea, ci în software de prelucrare a datelor (2). În multe dintre marile orașe, cum ar fi Los Angeles, Memphis, Richmond sau Santa Cruz, forțele de ordine au adoptat software de « securizare predictivă », capabile să prelucreze informații despre crime trecute pentru a stabili unde și când ar putea să se producă următoarele. Pentru moment, aceste sisteme nu permit identificarea suspecților. Dar nu ar fi surprinzător dacă ar reuși aceasta într-o bună zi.”

[7] O parte din aceste luări de poziție se găsesc în volumul „IDENTITATEA ȘI LIBERTATEA OMULUI ÎN ORTODOXIE. Răspunsuri ale Bisericii în privința actelor electronice”, Ed. Predania, 2009.

8 Comentarii

  1. Acesta este ultimul și marele pas pe care societățile secrete îl pregătesc de mult timp.El se va desfășura, fiind îngăduit de Dumnezeu, este cea mai mare încercare a creștinilor, și ultima, pentru a se vedea cine și cu ce avânt luptă pentru apărarea „trupului lui Hristos – Biserica Ortodoxă”. Atunci , se va separa grâul de pleavă și de neghină.Atunci se va vedea râvna fiecăruia. Suntem asigurați că „domnia sistemului antihristic” va fi, conform Apocalipsei, de 42 de luni, adică 3 ani și jumate. Mulți Părinți ai bisericii drept -credincioase și-au dorit să trăiască aceste vremuri. De ce? Pentru că cei ce vor da piept cu sistemul represiv, vor primi cununi îndoit mai frumoase, după cum și suferința lor va fi îndoit mai mare.Totul este să te întărești. Întăriți-vă dragilor și nu pierdeți cele mai frumoase cununi care se vor da vreodată. Cu mare drag !

    • Un articol demn de zile mari care am placerea sa il intampin cum altfel decat cu lacrimi de bucurie.
      Dar ca ce fac ei acum o practica impotriva oamenilor de mult timp din pacate, vor fi poticniri, peste tot locul dar cum a precizat si Baltag Lică in comentariul sau asupra unei teme Apocaliptice.

      ”În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui Filip 3.10-11;
      Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.
      Gal 2.20; Gal 5.24; Gal 6.14; Efes 4.22; Col 3.5-9; Col 2.11;7

      „‘Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”

  2. Niciodata nimeni nu va putea vreodata sa ia locul cel Sfant si Atotputernic al Lui Dumnezeu, oricat s-ar stradui. Nicio alta fiinta planetara, in afara de Om, nu a luptat cu atata ardoare si inversunare (din totdeauna) pentru ca sa poata si izbandi aceasta, inca si prin mijloacele cele mai diabolice posibile, pe care Dumnezeu le ingaduie, tocmai spre propria distrugere a acestuia (ca de obicei) si ca lectie de viata. Astfel se i se dezgoleste candva de fapt in fata intregii lumi, si „intelepciunea” mintii si „sfintenia” inimii care il tin rob si incatusat intr-o lume plina de himere care nu a existat si nu va exista vreodata, dar in care crede cu multa tarie si de care se simte atras ca de un magnet. Candva trebuie sa vina si acel moment crucial cand si Omul tot mai patimas din fire parca in zilele noastre, cu inima de piatra, care se lasa aburit, ispitit si manipulat pe cale vietii lui de duhul lumesc rauvoitor (precum simtim in jurul nostru tot mai mult), va intelege ca trebuie sa se supuna in totalitate numai voii Lui Dumnezeu, precum intreaga natura inconjuratoare care Il si proslaveste (campul, copacii, vietuitoarele, pasarile, vantul, ploaia, luna si stelele, apele, ..) si nu voii proprii, egoiste, insa cine nu asculta glasul Tatalui Ceresc si se vrea insusi stapan al planetei, asteptand poate sa stea insusi Dumnezeu drept in fata lui (precum isi doreste), in nimic nu va avea sorti de izbanda, in vecii vecilor.

    • Salut Ana-Maria si Doamnezeu sa ne ajute sa ramanem in credinta sa!

      Este de apreciat analogia cu natura pe care o faci, si care este un fapt atat de evident si sub ochii nostrii in fiecare clipa si totusi uitam si nu vedem acest lucru…
      Totusi sa nu bravam inainte de termen, ne avertiza parintele Adrian Fageteanu, si sa nu zicem ca gata sunt ale noastre cununile si suntem cei mai tari in imparatia Lui Dumnezeu…
      Ana-Maria, mi-ar placea sa te cunosc, intrucat nu prea cunosc fete cu frica Lui Dumnezeu si nu am cu cine discuta cuvinte ziditoare de suflet…

      Dumnezeu sa ne intareasca si sa isi aduca aminte de noi chiar si atunci cand uitam de El!!! Si sa amane cat poate de mult aceste vremuri caci vor fi grele si as vrea sa fim cat multi in Rai….

  3. Dumnezeu a făcut toată creația, și cea văzută, și cea nevăzută, „toate cu înțelepciune le-a făcut”. Dumnezeu făcând totul cu înțelepciune, precum este scris în Biblie, nu a dat și nici nu va da putere vreunei făpturi create de El astfel încât această făptură să-I poată lua locul Creatorului. Lucifer n-a ascultat și s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, și am văzut că a fost aruncat din Cer, dintre îngeri, împreună cu adepții săi. Acum oamenii, unii dintre oameni vor să repete istoria, vor să afle cum a fost creată lumea, că poate or putea să creeze și ei o lume, să afle cum pot fi nemuritori, adică să devină ca și Dumnezeu. Aceasta este „nebunia cea mai mare”. Dumnezeu, în Împărăția Sa poate sta împreună doar cu cei la fel ca El. De aceea omul este cercetat, pentru a vedea dacă întrunește condițiile minime ale sfințeniei, condiții care se cer pentru intrarea în Împărăția Sa. Dumnezeu așteaptă pe toți să se desăvârșească dar, așa cum este scris în Apocalipsă, așteptarea se încheie la un moment dat. Câți vor fi găsiți îndreptați, doar aceia vor petrece cu Dumnezeu în Rai, pentru vecii cei nesfârșiți. Dumnezeu lucrează prin tot și prin toate, în chip nevăzut, dar și văzut pentru unii dintre noi(mai înaintați duhovnicește și cu inima curată(Fericirea a 7-a)) pentru a-l mântui pe om , astfel fiecare om să devină, precum Hristos, din om —- Om. Cum are loc transformarea omului în persoana lui Hristos? Respectând Adevărul și Dreptatea cu orice preț, omul va vedea necazurile care vin peste el, adică va vedea Crucea. Dacă va alege să o poarte până la sfârșit, evident că se va asemăna cu Hristos Dumnezeu. Hristos când a primit Crucea „nu i-a mai dat drumul” în mod smerit, rațional și nicidecum nebunește. Așa și noi să facem, ca El. De aceea El ne spune că : Eu sunt ”Calea……. .” Vedeți, aceasta-i Calea care duce la viața veșnică alături de Dumnezeu. Noi devenim una cu Hristos, și Hristos devine(El chiar și este) Dumnezeul nostru. Asta este condiția Învierii. Cu bine !

  4. Fiecare om să se transpună (să se comporte ) ca Hristos pe domeniul lui. Să nu spuneți că nu puteți pentru că Hristos era Dumnezeu și voi sunteți oameni, căci chiar dacă Hristos e Dumnezeu, El a venit să se comporte(să trăiască) ca un om(un om care se scrie corect Om, fiindcă El nu are păcate, El este sfânt. Se scrie om doar pentru cel ce nu este îndreptat ). El nu a venit să I se slujească, ci să slujească(să dea model de trăire oamenilor, trăire ce-l va conduce pe om în Rai). Căci de se comporta ca Dumnezeu, cine mai putea să se asemene Lui? Deci putem să ne comportăm ca Hristos, însușindu-ne învățătura Lui scrisă în Noul Testament, propovăduită în fiecare Duminică la Sfânta Liturghie în Bisericile Ortodoxe și scrisă în toate cărțile Sfinților Părinți. Deci fiecare să fie un Hristos pe domeniul lui. Luați aminte și la următoarele scrieri care spun deosebit de mult : „Judecă-te pe tine însuți după dreptate, și nu vei mai veni(intra) la Judecata lui Dumnezeu”. Toate acestea sunt pentru îndreptarea noastră, și astfel fiind îndreptați, să ne situăm de-a dreapta lui Hristos – Marele Judecător al lumii. Cu mare drag !

  5. Părintele Iustin Pârvu, marele nostru duhovnic, se întreba dacă se mai străduiește cineva astăzi să respecte învățătura Bibliei, Noul Testament, dar și Vechiul Testament care nu e abrogat, ci numai completat de Noua Lege. Vedeți, Dumnezeu toate legile (de respectat) ni le-a dat într-o ordine a creșterii duhovnicești, mai întâi mai ușurele, apoi mărind efortul pe care trebuie să-l depunem. Jertfele, mai întâi au fost de animale, iar cu Noua Lege(Noul Testament), chiar Hristos Dumnezeu ne arată că acum jertfa va fi, nu de animale, (ci) personală. Cine respectă Adevărul și Dreptatea lui Hristos, nu are cum să nu vadă(să i se arate) crucea, adică necazurile. De ce? Pentru că lumea nu respectă învățăturile Noului Testament(Evanghelia lui Hristos), și deci celui care va respecta aceste învățături, lumea îi va fi potrivnică, și, IATĂ CRUCEA(adică necazurile primite de la lume) ! De aceea este necesar să citească omul Noul Testament, sau toată Biblia, sau/și scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, să meargă la Sfânta Liturghie în fiecare duminică(mersul la biserică duminica este ca o participare la o școală duminicală) unde va primi explicații(cuvinte de folos duhovnicesc), dar ascultând duminică de duminică aceleași fraze, la un moment dat poate va înțelege ceea ce vrea să spună Sfânta Liturghie. Dacă omul va înțelege cele citite sau ascultate cu mare interes, dacă va căuta să nu se abată de la aceste învățături, atunci va vedea pe potrivnicii lui, prin potrivnicii săi venind necazurile, adică CRUCEA. De aici pornește altă etapă, cea a ducerii CRUCII cu înțelepciune, adică prin evitarea de a sta în calea păcătoșilor, căci altfel va fi doborât de potrivnici(adică de greutatea crucii). Așa spune la Sfânta Liturghie, la un moment dat : „Fericit bărbatul care n-a stat în „sfatul necredincioșilor”, și l-a masa acestora n-a mâncat”. Citiți tot timpul ca să vă îmbogățiți, cei care puteți, iar ceilalți mergeți mai cu sârg la biserică și ascultați învățătura de la preoți.Nu faceți doar act de prezență, ci fiți atenți la cele cuvântate căci aici este CHEIA, sau CHEILE, în cele cuvântate. Întrebați unde nu înțelegeți, și astfel veți fi pe drumul mântuirii, drumul către Dumnezeu. Iar toate acestea au ca răsplată, viața veșnică alături de Dumnezeu, odihna cea veșnică. Răsplata lui Dumnezeu va fi cununa efortului vostru. Spune Hristos așa : „ De la Ioan Botezătorul și până acum, Împărăția cerurilor s-a obținut prin stăruință, iar cei ce s-au silit au pus mâna pe ea”. Vedeți, nu dormind se câștigă Împărăția cerurilor, ci prin stăruință, prin efort continuu, silindu-ne permanent să nu ne abatem de la învățătura Evangheliei lui Hristos. Deci este necesar să citești, să respecți cele învățate, și să-ți duci crucea(atunci când o vei descoperi) până la sfârșit. Cine fuge de cruce(nu e același lucru cu a nu sta în calea păcătoșilor, sau a nu mânca la masa lor), acela nu știe, dar fuge de Rai(sau altfel spus, fuge de Dumnezeu) . CRUCEA trebuie să și-o asume și să și-o ducă fiecare. Hristos în mod nevăzut îl va ajuta, adică niciodată, dar niciodată nu va fi singur( de fapt, chiar Hristos o duce). Iar cel care nu vede CRUCEA, acela nu respectă Adevărul și Dreptatea lui Hristos. De aceea nu vede CRUCEA. De aceea (fiindcă am ajuns la CRUCE) în cuvântul preoților apare fraza: ….. , cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei CRUCI, … . Vedeți, CRUCEA este făcătoare de viață. Adică purtarea ei, pentru cei ce o văd, conduce la viața veșnică (făcătoare de viață(aici este vorba de viață veșnică)). Nu este complicat, trebuie doar voință și stăruință, și să ne silim să punem mâna pe ea(Împărăția cerurilor). Citiți, întrebați unde nu știți, sfătuiți-vă, mergeți la biserică atât cât încă se mai poate. Așa se dobândește mântuirea, cu efort personal. Vă doresc să fiți numărați de-a dreapta Judecătorului lumii acesteia. Cu bine !

Lasă un răspuns la Florici Andrei Anulează răspunsul