Răspuns unei manipulări Consensul pro-occidental și demersul Coaliției pentru Familie

Acuzele neîntemeiate aduse Coaliției pentru Familie abundă. După cum remarca cineva pe Facebook, e foarte greu pentru adversarii CpF să păstreze un discurs rațional, logic și factual, pentru ca, pe formă și pe conținut, demersul CpF este inatacabil cu armele politicii raționale. Așadar, se recurge la atribuiri de intenții nedemonstrate, sofisme, extrapolări sau chiar minciuni. Spre exemplu, într-o dezbatere de la TVR, oponenta reprezentantei Coaliției pentru Familie, după ce i se demontează, punct cu punct, acuzele aduse proiectului CpF, ajunge să afirme, evident lipsit de orice fel de decență, că se va instaura un totalitarism de tip comunist (?!) și că se va ajunge până și la deportarea celor care au altă părere decât cea tradițională cu privire la definiția căsătoriei.

Este indecent să demonizezi oponentul doar pentru că are o viziune diferită despre tine cu privire la căsătorie. Este indecent și iliberal să încerci să anulezi politic oameni care își exercită, fără a le încălca pe ale altora, drepturile constituționale legate de libertate de gândire, de asociere, de exprimare. Dar la acest fenomen vom reveni, poate, în alte materiale. Deocamdată trebuie să lămurim o nouă manipulare.

Într-un text semnat de Andrei Tiut, se afirmă că demersul CpF ar aduce atingere (”puțin” – sic) direcției pro-occidentale care, potrivit autorului, ar reprezenta consensul politic de bază al României moderne, mai vechi chiar decât întemeierea statală a acesteia. Consensul ar consta, potrivit lui Tiut, în următoarele două mari principii:

direcția de dezvoltare pro-occidentală a României este agreată și nu mai este de supus dezbaterii dar

viteza de integrare se negociază și este subiectul luptei politice și de idei.

În ceea ce privește negocierea vitezei de integrare, Tiut face trimitere la una din dezbaterile mari ale României moderne, cea între maiorescieni și lovinescieni, sau între autohtoniști și sincroniști. Nu avem timp să intrăm pe acest teren, însă trebuie spus că discuția oferită de Tiut e prea superficială când este retrospectivă, nu demonstrează, practic, existența concretă a unui consens în termenii definiți de el și nu ne dă niciun argument pentru care să credem că nu e vorba de o proiecție personală asupra trecutului doar de dragul argumentului din prezent. Da, e adevărat, apartenența la lumea occidentală a fost un consens larg al României pre-comuniste. În schimb, discuția despre integrare nu a fost atât de importantă, cât cea despre ce e adecvat și ce nu între modelul instituțional occidental în sens larg (politic, economic, social) și fondul cultural local. Aș afirma, de aceea, că, în diverse variante, un consens larg împărtășit de lumea politică românească a fost că există o necesitate de păstrare/prezervare a fondului autohton, fie că acesta înseamnă capital național (liberalii), fie că înseamnă stări sociale specifice (conservatorismul/țărănismul), fie că înseamnă afirmarea valorilor naționale (toți).

Așadar, reformulat, consensul politic al României moderne ar arăta astfel:

România aparține Europei, lumii occidentale

România trebuie să se afirme cu propriile sale valori/resurse în această lume occidentală

La urma urmei, vorbim despre o epocă a statelor națiune și o astfel de epocă a funcționat pe baza unui consens politic corespunzător, nu pe baza unui consens politic pe care îl proiectăm din 2017 în trecut.

Odată lămurită chestiunea consensului de bază, să trecem la actualitate.

Andrei Tiut se folosește de un citat de pe siteul nostru pentru a acuza că CpF deviază ”puțin” de la consensul României moderne așa cum l-a definit el (în mod eronat, după cum am arătat mai sus). Citatul este din articolul Bolșevicii s-au întors și nu vor pleca prea devreme. Ce-i de făcut?, unde am discutat probleme care țin mai puțin de conținut, de viziune, cât mai mult probleme ce țin de tactici folosite în dezbaterile actuale din spațiul public. Să vedem cum a procedat autorul:

Pe acest fond, propunerea Coaliției pentru Familiei este, în esență, de a merge (puțin) contra direcției occidentale. Ea este parte a unui curent ceva mai larg care menține rezerve de principiu față de unele din lucrurile care se întâmplă în Vestul Europei. După cum spune un recent articol in Cuvântul Ortodox:

Am trăit decenii sub imperativul „modernizării”, „reformelor structurale”, a „eficientizării”. Rezultatul: trăim într-o Românie care pierde în fiecare zi oameni, care se depopulează, destructurează. Ajunge. O nouă economie națională și o nouă politică socială, centrate în jurul familiei și persoanei, acestea ar fi, după părerea noastră, direcțiile unui conservatorism renăscut. (Sursa aici. Publicația nu pare să aibă binecuvântarea vreunui episcop, deci textul nu poate fi considerat reprezentativ pentru BOR.)

De ce considerăm acest procedeu manipulatoriu?

1. Textul din care a citat nu este un articol programatic sau reprezentativ pentru a extrage o definiție a conservatorismului românesc, cu atât mai puțin pentru a fi atribuit ”susținătorilor”, generic denumiți, ai CpF sau organizației ca atare. Este o opinie a redactorilor acestui site – atât și nimic mai mult. Opinie care este împărtășită integral de unii dintre cititori, parțial sau deloc de către alții. De pildă, în dezbaterile de pe Facebook stârnite de articol, unii au agreat doar prima parte a textului, în care descriam tehnicile de demascare și umilire în public, nefiind de acord cu partea a doua. Să faci din citat ceva reprezentativ pentru CpF este o extrapolare lipsită de logică și de bază factuală.

2. Textul este o descriere a tacticilor de demascare și umilire a conservatorilor români, tactici denumite drept bolșevice. El recomandă, e adevărat, și o ”ripostă” conservatoare, însă mai mult ca atitudine decât ca discurs. Observăm că ceea ce face Tiut se încadrează la tactica demascării așa cum am descris-o în respectivul articol. A găsit un mic citat și, deși în el nu se afirmă nimic despre direcția pro-occidentală a României, ”demască” o așa-zisă deviere la occidentalism.

3. Miza paragrafelor din textul citat de Tiut nu este legată de direcția sau apartenența României la lumea occidentală, ci de modelul economic și social post-comunist[1]. Să recitim:

Apoi, este inadmisibil ca noi, cei care prețuim realitatea, nu societatea imaginată, să fi lăsat perpetuatorilor agendelor distopice sexuale discursul despre problemele reale ale familiei și societății românești. Căsătoria, de pildă, miza momentului, nu trebuie abordată ca un obiectiv în sine; ci ca un început. Nu acel început pe care detractorii demersului îl atribuie, fantasmagoric și gratuit, CpF, anume instaurarea unui fel de teocrații represiv-sexuale, ci un început pentru revoluționarea statului și a societății, adică pentru repunerea familiei și a oamenilor în centrul politicilor statului. Căci nu oamenii există pentru stat și economie, ci statul și economia pentru oameni.

Am trăit decenii sub imperativul ”modernizării”, ”reformelor structurale”, a ”eficientizării”. Rezultatul: trăim într-o Românie care pierde în fiecare zi oameni, care se depopulează, destructurează. Ajunge. O nouă economie națională și o nouă politică socială, centrate în jurul familiei și persoanei, acestea ar fi, după părerea noastră, direcțiile unui conservatorism renăscut.

Așadar, este foarte clar: e vorba despre economie și politicile sociale, nu despre direcția occidentală și nici măcar despre valori în sens identitar. Critica este adusă, aici, modelului numit neoliberal, adică unei economii specifice capitalismului sălbatic și erodării politicilor sociale. Este o critică tot mai puternică existentă mai ales în Occident, pe care o împărtășim la rându-ne. În acest punct am putea spune chiar că suntem destul de apropiați de unele poziții progresiste sau de stânga (lucru care face ca nu toți conservatorii să împărtășească viziunea noastră). Apoi, este o critică adusă inclusiv discursului conservator, pentru că atrage atenția că acesta ar trebui să încorporeze și problemele sociale reale ale familiei românești.

Dacă Tiut definește direcția pro-occidentală ca fiind o direcție neoliberală, caracterizată prin politici anti-sociale, atunci, poate, ar fi fost îndreptățit să folosească citatul pentru a ne acuza pe noi (Cuvântul Ortodox) de ”puțină” deviere de la linia de partid și de stat. Sunt destui dintr-aceștia. Dacă, însă, Tiut rămâne fidel definiției sale, chit că greșite, a consensului occidental, atunci ce a făcut e un sofism cârpit lipsit de dibăcie.

Și o ultimă precizare: trebuie să fie clar că, atunci când vorbim despre Occident, trebuie să definim la ce ne referim. Există Occident și în mișcările conservatoare centriste; există Occident și în reacțiile conservator-creștine față de ceea ce e numit ”agenda gay”. Există Occident și în critica consensului neoliberal. Credem că, atunci când criticăm neoliberalismul și când proclamăm valori conservatoare, ne aflăm pe aceeași direcție pro-occidentală pe care au fost și înaintași noștri și în cadrul căreia doreau să se afirme ca națiune cu propriul său specific. Lumea occidentală trece, însă, prin crize structurale profunde și prin dezbateri largi cu privire la viitorul societății. Tocmai de aceea, numitorul comun, cel puțin până în prezent, al acestei lumi, este o construcție cu elemente constituțional-legale care permit membrilor (state naționale) să își definească în proprii termeni unele instituții sociale de bază, printre care și căsătoria. Vor bolșevicii români să distrugă acest consens ce a stat chiar la baza Uniunii Europene?

Notă

[1] Cine vrea detalii despre ce credem noi, redacția Cuvântul Ortodox, despre modelul economic post-comunist, poate citi articolul: România: periferie neocolonială a capitalismului occidental. îndeosebi prima parte. Ce este criticabil nu este locul nostru în lumea europeană, ci statutul pe care-l ocupăm, statut care depinde, în mare măsură, de conduita elitei politice interne.