CUM A DEVENIT POSIBIL
AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL Cu pistolul atomic la tâmpla lumii

în Razboiul mondial, Traduceri/ Recomandări

Autor: Max Fisher, 29 iunie 2015 / Sursa: VOX.COM
– tradus și adaptat pentru Cuvântul Ortodox de s.m.

În august 2014, pericolul real a apărut și am auzit primele avertismente de război. În acea lună, trupe ruse fără însemne au invadat pe ascuns estul Ucrainei, unde conflictul separatist a luat amploare și a scăpat de sub control. Forțele aeriene ruse au început hărțuirea statelor baltice vecine – Estonia, Letonia și Lituania – care sunt membre ale NATO. SUA au promis că-și vor respecta angajamentul de a apăra aceste țări ca și cum ar fi teritoriu american, iar mai târziu au organizat exerciții militare la câteva sute de metri de frontiera cu Rusia.

Ambele părți au ajuns să creadă că celălalt are intenții exagerate. Moscova este convinsă că Occidentul este decis s-o izoleze, subjuge sau pur și simplu să distrugă Rusia. Unul din trei ruși crede acum că SUA poate invada Rusia. Națiunile occidentale își fac griji că Rusia ar putea folosi amenințarea cu războiul sau chiar provocarea unui conflict real pentru a fractura NATO și a compromite angajamentul său de a apăra Europa de Est. Acest lucru ar rupe așezarea actuală, potrivit căreia care Europa s-a unificat pașnic sub conducerea de Occidentului și a îndepărtat influența Rusiei timp de 25 de ani.

Temându-se una de alta, SUA și Rusia s-au angajat să meargă la război, dacă este necesar, pentru apărarea intereselor lor în ținuturile de graniță din Europa de Est. Ei au poziționat forțe militare și au desfășurat exerciții militare de intimidare, în speranța de a a-l descuraja pe celălalt. Putin, avertizând în mod repetat că ar putea folosi arme nucleare într-un conflict, a început dislocarea de rachete și bombardiere capabile să poarte încărcătură nucleară.

Europa de astăzi pare îngrijorător de asemănătoare cu Europa de acum peste 100 de ani, în ajunul Primului Război Mondial. Avem de-a face cu un amestec de angajamente militare și de apărare, unele dintre ele neclare și, prin urmare, mai ușor de ignorat. Liderii politici au dat semnale vagi în legătură cu ce ar putea conduce la un război și ce nu. Tensiunile politice s-au transformat în  escaladări militare. Națiunile sunt într-un echilibru instabil de putere, abia ținut în balanță de înțelegerile din timpul Războiului Rece care cu greu fac față situației actuale.

Dacă ați face o plimbare prin Washington sau printr-o capitală din Europa de Vest astăzi, ați vedea că nu există nici un sentiment de catastrofă iminentă. Amenințările sunt prea complexe, cu multe piese în mișcare și straturi suprapuse de risc formând un pericol mai mare, dar care este, însă, mai puțin evident. Oamenii pot fi iertați pentru că nu văd norul ce plutește deasupra lor, pentru sentimentul că totul este bine – chiar dacă chiar și în Europa de Est se fac pregătiri de război. Dar această automulțumire este ea însăși o parte a problemei, făcând amenințarea mai greu de prevăzut, de gestionat sau, eventual, de evitat.

Există un cor tot mai mare de analiști politici, experți în controlul armamentelor și oficiali guvernamentali care trag semnale de alarmă, încercând să atragă atenția lumii asupra derivei sale spre dezastru. Perspectiva unui război mare, chiar a unui război nuclear în Europa, nu mai poate fi exclusă, avertizează aceștia, și e chiar plauzibilă.

Ceea ce descriu ei este o amenințare care combină multe dintre pericolele din timpul Războiului Rece cu volatilitatea și calmul aparent care au precedat Primul Război Mondial – o comparație pe care o auzim cu o frecvență îngrijorătoare.


I. Avertismentele: „RAzboiul nu mai este ceva imposibil”

Toată lumea de la Moscova vă va spune că, dacă doriți să înțelegeți politica externă a Rusiei și viziunea sa privind rolul său în lume, persoana cu care trebuie să vorbești este Fyodor Lukianov.

Considerat atât un lider influent, cât și o voce neoficială a politicii externe a Rusiei, Lukianov este șeful celui mai important think-tank de politică externă a Rusiei și a celui mai important jurnal de politică externă, ambele reflectând viziunea și poziția Moscovei. El este cunoscut ca un apropiat al ministrului rus de externe, Serghei Lavrov.

„Atmosfera actuală ne dă sentimentul că războiul nu mai este ceva imposibil”, mi-a spus Lukianov, descriind o preocupare tot mai mare în cadrul elitei politicii externe a Moscovei.

„O întrebare care ar fi fost absolut imposibilă cu mai mult de 2 ani în urmă – anume dacă ar putea avea loc un război, un război adevărat – a revenit pe buzele oamenilor”, a spus el.

L-am întrebat cum s-a acest întâmplat lucru. El a spus că poporul rus nu dorește război, ci mai degrabă se teme că ar fi necesar să se apere împotriva ostilității implacabile a Statelor Unite.

Astfel de temeri, vagi dar existențiale, sunt peste tot în Moscova. Chiar liderii opoziției liberale cu care m-am întâlnit, pro-occidentali care se opun lui Putin, și-au exprimat temerile că SUA reprezintă o amenințare iminentă la adresa securității Rusiei.

Lukianov, arătând spre SUA și escaladarea militară rusă de-a lungul Euro pei de Est, s-a arătat, de asemenea, îngrijorat de faptul că un accident sau o provocare ar putea fi interpretate greșit drept un atac deliberat și ar putea duce la război.

În timpul Războiului Rece, a subliniat el, ambele părți au înțeles acest risc și au pus la punct infrastructura politică și logistică – vezi „telefonul roșu de urgență” – pentru a gestiona tensiunile și a le împiedica să scape de sub control. Acea infrastructură nu mai există acum.

„Toate aceste mecanisme au fost perturbate sau erodate”, a spus el. „[Infrastructura] s-a degradat de la sfârșitul Războiului Rece, deoarece percepția comună este că nu mai avem nevoie de ea.”

Pentru majoritatea americanilor, astfel de predicții sună improbabil, chiar prostesc. Dar pericolele sunt în creștere în fiecare săptămână, la fel ca avertismentele.

„Se pot auzi ecouri stranii ale evenimentelor de acum un secol care au produs catastrofa cunoscută sub numele de Primul Război Mondial,” a scris Graham Allison, profesor la Harvard și vechi consilier la Pentagon – unul din decanii politicii externe americane – într-un articol pentru National Interest, co-autorat alături analistul rus Dimitri Simes. Articolul lor„Rusia și America: poticnirea în război”- a avertizat că un conflict nedorit pe scară largă între SUA și Rusia este din ce în ce mai plauzibil.

La Washington, amenințarea pare departe. Nu și în Europa de Est. Țările baltice, temându-se de război, au început deja pregătirea pentru ea. La fel și Suedia: „Vedem operațiuni secrete ruse în Suedia – nu putem interpreta aceasta decât ca pregătire pentru operațiuni militare împotriva Suediei„, a anunțat un oficial de securitate suedez în luna martie.

În luna mai, Ministerul Apărării din Finlanda a trimis scrisori către 900.000 de cetățeni – o șesime din populația țării – spunându-le să se pregătească pentru recrutare în cazul unei „situații de criză.” Lituania a reinstaurat serviciul militar obligatoriu. Polonia a numit în luna iunie un general care va prelua funcția de comandant militar în caz de război.

Deși publicul vestic rămâne neatins de aceste evoluții, iar liderii occidentali împărțiți, mulți dintre cei însărcinați cu securitatea europeană tratează conflictul ca unul probabil. La sfârșitul lunii aprilie, NATO și alți oficiali occidentali s-au adunat în Estonia, o fostă republică sovietică și membră a NATO la frontiera Rusiei, care, potrivit analiștilor occidentali, ar putea deveni punctul de pornire al unui război major cu Rusia. În cadrul conferinței, secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a vorbit atât de deschis despre eforturile NATO de pregătire pentru posibilitatea ca Rusia să lanseze un atac nuclear limitat în Europa, încât a trebuit să îi fie amintit în mod repetat că discuția este publică.

Unul dintre scenariile avute în vedere de NATO este, potrivit lui Vershbow, că Rusia ar putea „alege să folosească o armă tactică cu impact redus asupra unui oraș european sau a unei divizii de tancuri occidentale.”

Câteva săptămâni mai târziu, The Guardian a raportat că NATO are în vedere planuri de a „actualiza” postura sa nucleară în Europa ca răspuns la declarațiile belicoase ale Rusiei în acest domeniu. Una din propuneri: folosirea mai frecventă a armelor nucleare în exercițiile militare ale NATO, ceva ce Rusia deja face frecvent.


II. Jocul de noroc: Planul lui Putin de a face Rusia mare din nou

Problema este aceasta: Rusia lui Putin este slabă. Nu mai poate ține ritmul cu SUA. În viziunea Rusiei, slăbiciunea țării o expune unui pericol iminent, fiind vulnerabilă la o acțiune occidentală ostilă de subjugare sau pur și simplu de distrugere a Rusiei, așa cum s-a întâmplat în Irak și Libia.

Știind că este depășit din punct de vedere militar, Putin urmărește să estompeze distincția dintre război și pace, folosind tactici care există în zona gri dintre cele două: miliții, propagandă, atacuri cibernetice – ceea ce armata rusă uneori numește „război hibrid.

Aceasta a fost teoria Kaiserului dinaintea Primului Război Mondial: cu cât ești mai amenințător, cu atât mai mulți ți se vor supune. Putin va amenința repetat sperând că NATO va da înapoi. Dar experiența relațiilor internaționale sugerează că.. se merge în direcția opusă.

Pentru a rezolva problema slăbiciunii militare convenționale a Rusiei, Putin a coborât dramatic pragul peste care armele nucleare ar putea fi folosite, în speranța de a îngrozi Occidentul, astfel încât acesta va da înapoi și va evita conflictele. În discursurile publice, Putin face referire, din nou și din nou, la aceste arme și la disponibilitatea sa de a le folosi. El a introdus în doctrină nucleară oficială a Rusiei o idee periculoasă pe care nici un lider sovietic nu a adoptat-o vreodată: că un război nuclear ar putea fi câștigat.

Rusia a devenit din nou o umbră agățată deasupra Europei de Est, întotdeauna luată în serios. Mulți europeni occidentali, întrebați într-un sondaj dacă și-ar apăra aliații din Europa de Est de o invazie rusă, au spus nu.

F. Stephen Larrabee de la RAND a scris într-unul din cele mai presante avertismente emise de analiști că

„Rusia cu care se confruntă azi Statele Unite este mai fermă si mai imprevizibilă – și, prin urmare, în multe privințe, mai periculoasă – decât Rusia cu care SUA se confruntau în ultima parte a Războiului Rece.”

Joseph Nye, decanul școlii de guvernare de la Universitatea Harvard și unul dintre cei mai respectați savanți americani în domeniul relațiilor internaționale, a subliniat faptul că agresivitatea Rusiei pentru mascarea propriei slăbiciuni reprezintă încă o paralelă tulburătoare cu perioada premergătoare Primul Război MondiaI.

„Rusia pare sortită să-și continue declinul – un rezultat care nu ar trebui să fie în nici un fel motiv de sărbătoare în Occident,” Nye a scris într-un articol recent. „Statele în declin – vezi Imperiul Austro-Ungar în 1914 – au tendința de a avea o mai redusă aversiune la risc, devenind, astfel, mult mai periculoase.”


III. Deriva: Cum ce era de neconceput a devenit posibil

Războiul Rece a fost un joc periculos, dar a fost un joc în care toată lumea știa și accepta mizele și normele. Nu mai este cazul în prezent.
Moscova crede că sprijinul occidental pentru guvernul Ucrainei reprezintă un complot pentru a încercui Rusia cu state-marionetă ostile și să jefuiască Rusiei sfera sa de influență la care ar avea dreptul.

Avertismentele rusești repetate că Rusia ar merge la război pentru a-și apăra interesele sale în Ucraina, eventual chiar un război nuclear, sunt respinse în cele mai multe capitale occidentale ca fiind doar o cacealma, retorică goală. Liderii occidentali văd aceste amenințări prin ochii occidentali, pentru care săraca Ucraină nu ar merita un război major. În ochii rușilor, însă, Ucraina este mult mai importantă: o extensie a patrimoniului rusesc care este sfânt și, ca ultimă componentă rămasă a imperiului, o pierdere strategică ce ar slăbi inacceptabil de mult puterea și securitate Rusiei.

Ambele părți practică un joc de noroc și sunt nevoite să ghicească, în lipsa unei înțelegeri clare a ceea ce cealaltă parte intenționează cu adevărat, cum va acționa celălalt, ce ar putea declanșa resorturi invizibile care ne-ar trimite în război și ce nu.

Tensiunile de astăzi au multe similitudini cu perioada dinaintea Primului Război Mondial. Nimeni nu poate spune cu certitudine ce va declanșa războiul.

Rusia de astăzi, încă o dată cel mai puternic stat din Europa și totuși mai slab decât dușmanii săi uniți, amintește de Imperiul german de la granița dintre secole, pe care Henry Kissinger l-a descris ca fiind „prea mare pentru Europa, dar prea mic pentru lume.” Acum, ca și atunci, deriva spre război este graduală și ușor de trecut cu vederea  – exact ceea ce o face atât de periculoasă.

Dar există ceva ce face pericolele de astăzi asemănătoare cu cele ale Războiului Rece: logica apocaliptică a armelor nucleare.
În unele privințe, această logică a devenit chiar mai periculoasă. Rusia, în speranța de a compensa slăbiciunea relativă a forțelor sale militare convenționale, a relaxat dramatic normele sale de utilizare a armelor nucleare. Dacă liderii sovietici au văzut armele nucleare doar ca instrument de  descurajare, ceva ce a existat tocmai pentru a nu fi folosit, viziunea lui Putin pare a fi radical diferită.

Doctrina nucleară oficială a Rusiei permite lansarea unui atac nuclear în cazul unui război convențional care ar putea reprezenta o amenințare existențială la adresa Rusiei. Acestea sunt mai mult decât doar de cuvinte: Moscova a semnalat în mod repetat disponibilitatea și pregătirea sa în vederea folosirii armelor nucleare, chiar într-un război limitat.

Acesta este un prag terifiant de jos pentru utilizarea armelor nucleare, în special având în vedere că orice război va avea loc probabil de-a lungul granițelor Rusiei și, astfel, nu departe de Moscova.

„Nu este doar o diferență de retorică. E o lume cu totul diferită”, a declarat pentru Wall Street Journal Bruce G. Blair, specialist în arme nucleare la Princeton. El a numit deciziile lui Putin mai periculoase decât cele ale oricărui lider sovietic de după 1962.


IV. Ce s-ar putea întâmpla: Scenariul Țările Baltice

Enlarge

infografic
Infografic despre scenariul tarilor baltice.

vox.com

Estonia, împreună cu Letonia și Lituania, sunt „cel mai probabil prima linie în orice criză viitoare” potrivit lui Stephen Saideman, profesor de relații internaționale la Universitatea Carleton.

„Vom fi aici pentru Estonia. Vom fi aici pentru Letonia. Vom fi aici pentru Lituania. Ați pierdut independența o dată înainte. Cu NATO, niciodată nu o veți pierde din nou,” a promis Obama în discursul său din septembrie în Estonia.

La mai puțin de 48 de ore de la acest discurs, agenții ruși au acoperit un punct de trecere a frontierei cu Estonia cu gaze lacrimogene, l-au luat cu asalt și au răpit un ofițer estonian, care este deja deținut ilegal de nouă luni într-o închisoare rusă. A fost ceva de genul unui act de „trolling” geopolitic: destul de agresiv pentru a afirma dominația Rusiei asupra Estoniei, dar nu atât de agresiv încât să fie considerat un act oficial de război, care ar declanșa un contraatac occidental.

Armata rusă a început deja intimidarea statelor baltice. Nave de război rusești au fost reperate în apele letone de 40 de ori în 2014. Zborurile militare ruse in tarile baltice sunt de acum de rutină. Activitatea militară în regiune a atins nivelurile Războiului Rece. NATO, temându-se de ce e mai rău, a sporit numărul exercițiilor militare în țările baltice. SUA instalează echipamente grele de război. În luna februarie, armata SUA defila prin orașul estonian cu majoritate rusă Narva, la câteva sute de iarzi de granițele Rusiei.

Este un exemplu de manual pentru ceea ce oamenii de știință numesc dilema politicii de securitate: fiecare consideră acțiunile sale defensive și pe ale celuilalt ofensive. Fiecare răspunde provocării percepute din partea celuilalt prin escaladare, într-un  cerc vicios care poate duce ușor la război. Se consideră că această atitudine a avut o contribuție majoră la izbucnirea Primului Război Mondial.


V. Ce s-ar putea întâmpla: Scenariul de a rupe NATO

Andrei Piontkovski, analist politic rus și critic frecvent al Kremlinului, a fost cel care a sugerat primul această teorie, în august anul trecut, potrivit căreia planul lui Putin privind țările baltice ar fi mai sofisticat și mai calculat decât ne dăm seama.

Putin speră să aprindă un conflict in țările baltice, a scris Piontkovski, astfel încât să forțeze liderii din Europa de Vest să facă o alegere imposibilă: își îndeplinesc obligația NATO de a apăra Țările Baltice și contraatacă, chiar dacă aceasta înseamnă pornirea celui de-Al Treilea Război Mondial pentru o mică republică post-sovietică de care puțin le pasă majorității europenilor; sau nu fac nimic.

Implicațiile inacțiunii, a subliniat Piontkovski, se vor extinde mult dincolo de țările baltice. Aceasta ar arăta că obligația NATO de apărare reciprocă este o minciună, dizolvând practic alianța militară și sfârșind un sfert de secol de unificare a Europei din punct de vedere al securităii sub conducerea occidentală și lăsând încă o dată Europa de Est vulnerabilă față de dominația rusă. În acest fel, Putin ar putea realiza ceea ce liderii sovietici doar au visat: înfrângerea NATO.

„Acesta este obiectivul cel mai prețuit de Putin, distrugerea NATO. Riscul este mare, așa-i? Dar premiul este enorm.”

„Pentru a distruge NATO, pentru a demonstra că articolul V nu funcționează, republicile baltice Estonia și Letonia sunt cel mai bun loc pentru acest lucru”, a spus Piontkovski. „Se întâmplă acum, în fiecare zi. Pătrunderea neautorizată în spațiul aerian, presiunea psihologică, propaganda la televizor.”

El a sugerat că Putin, mai degrabă decât să trimită tancuri peste graniță, ar putea folosi forțe speciale ruse fără însemne („omuleții verzi”) în, să zicem, orașul cu majoritate rusă Narva din Estonia, unde vor organiza violențe localizate sau un referendum fals asupra independenței.

„Și dacă Germania nu răspunde la incursiuni ruse în țările baltice, dacă Franța nu răspunde și este doar o operațiune americană, atunci aceasta va duce la ruperea NATO, susține această teorie”, a spus politologul Saideman. „Asta e cea mai mare îngrijorare.”

„Cred că rușii se gândesc foarte serios la acest scenariu”, a spus Saideman. „Există un motiv real de îngrijorare.”


VI. Ce s-ar putea întâmpla: negura războiului hibrid

La începutul anului 2015, sondaje Pew au cerut cetățenilor din mai multe țări NATO să răspundă exact la întrebarea cu care jonglează acum analiștii și factorii de decizie de la Washington și Moscova:

„Dacă Rusia ar intra în conflict militar serios cu una din țările sale vecine care este aliatul nostru NATO, credeți că țara noastră ar trebui sau nu să folosească forța militară pentru a apăra această țară?”

Cifrele din Europa de Vest au fost alarmante: printre germani, doar 38 la sută au spus da; 58 la sută a spus nu. Dacă ar depinde de alegătorii germani – și cel puțin într-o oarecare măsură, depinde – NATO va ceda țările baltice Rusiei în cazul unui conflict.

Germania, care este considerată ca deținătoare a votului decisiv dacă Europa merge sau nu la război, ar fi deosebit de reținută. Moștenirea celui de-Al Doilea Război Mondial și ideologia pacifistă și de compromis fac ideea de a declara război Rusiei aproape de neconceput. Liderii germani ar fi ținta unor presiuni politice interne intense pentru a respinge apelul la arme sau cel puțin să-l întârzie și să negocieze – o respingere de facto a apărării colective asumate în cadrul NATO.

Într-un astfel de scenariu, este tulburător de ușor de imaginat cum statele europene membre NATO ar fi divizate privind definirea agresiunii și, cu atât mai mult, dacă să răspundă militar.

Dar cel mai mare pericol pentru toți este dacă planul lui Putin ar da greș. Prin forțare, prin subestimarea răspunsului Vestului în apărarea țărilor baltice sau pornind ceva ce escaladează în afara controlului său, s-ar putea ajunge foarte ușor la război în toată regula.

Saideman a declarat că

„ceea ce face un război mai imaginabil este tocmai impresia celorlalți că este inimaginabil.”

În 1963, la câteva luni după ce criza rachetelor din Cuba aproape a adus Uniunea Sovietică și SUA la confruntare directă, presedintele John F. Kennedy a ținut un discurs despre lecțiile trase din alunecarea pe lângă un război nuclear: „Mai presus de toate, în timp ce-și apără interesele vitale, puterile nucleare trebuie să evite acele confruntări care obligă un adversar să aleagă între o retragere umilitoare și un război nuclear.”


VII. Ce s-ar putea întâmpla: Scenariul Ucraina

Evgeny Buzhinsky, ofițer militar rus pe tot parcursul vieții, a câștigat titlul de doctor în științe militare în 1982, pe când Războiul Rece a intrat în una dintre perioadele sale cele mai periculoase, și a ajuns la Statul Major General, unde a rămas ani buni după colapsul Uniunii Sovietice, trăind perioade de calm și de tensiune.

S-a retras în 2009 ca general locotenent și rămâne activ în cercurile naționale de securitate ruse, acum conducând Centrul PIR, un foarte respectat think-tank rus care se concentrează pe apărare, securitate națională și controlul armamentelor.

Când l-am întâlnit la Moscova, Buzhinsky a avut un avertisment pentru mine. „Ucraina, pentru Rusia, reprezintă o linie roșie”, a avertizat el. „Și mai ales o Ucraină care este ostilă Rusiei este o linie roșie clară. Dar administrația americană a decis că nu este.”  SUA, se teme Buzhinsky, nu își dă

SUA, se teme Buzhinsky, nu își dă seama cât de departe este dispusă să meargă Rusia pentru a evita o înfrângere în Ucraina, iar această eroare de calcul i-ar putea atrage în conflict.

seama cât de departe este dispusă să meargă Rusia pentru a evita o înfrângere în Ucraina, iar această eroare de calcul i-ar putea atrage în conflict.

Ca Lukianov și alți analiști ruși, Buzhinsky este îngrijorat de faptul că Statele Unite au ajuns în mod eronat la concluzia că Putin ar accepta în cele din urmă o înfrângere în Ucraina. Americanii, a spus el, se înșeală periculos de mult.

„Cu un an în urmă, am fost absolut convins Rusia nu ar interveni militar”, spune el despre posibilitatea unei invazii ruse totale în Ucraina. „Acum nu mai sunt așa de sigur.”

„O ofensivă masivă pe partea ucraineană împotriva rebelilor”, a spus el, „ar face Rusia să intre în mod deschis război.” „Dacă Rusia începe un război, niciodată nu se oprește până când nu cucerește capitala.”

Allison și Simes, în eseul lor cu privire la riscul de război, au descris Ucraina ca potențial punct de pornire al unui conflict extins. „Convingerea conducerii ruse este că țara nu poate fi sigură dacă Ucraina se alătură NATO sau devine parte dintr-o comunitate euro-atlantică ostila„, au scris aceștia.

Este, practic, un clișeu în relațiile internaționale: „Rusia fără Ucraina este o țară, Rusia cu Ucraina este un imperiu.” Rusia lui Putin pare să creadă că recuperarea statutului de mare-putere este singurul mod de a-și asigura securitatea împotriva unui Occident ostil.
Rusia știe că ar pierde un război deschis cu NATO, desigur, dar are alte opțiuni.


VIII. Pericolele nucleare: Linia roșie este mai aproape decât crezi

rachete rusești În luna august, în răspunsul său în timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, Putin a făcut ceva ce liderii puterilor nucleare majore în general evită – a fluturat sabia nucleară: „Permiteți-mi să vă reamintesc că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare ale lumii. Acestea nu sunt doar cuvinte – aceasta este realitatea. Mai mult, ne consolidăm capacitățile noastre de disuasiune nucleară și ne dezvoltăm forțele noastre armate. Ele au devenit mai compacte și mai eficiente și sunt din ce în ce mai moderne în ceea ce privește armele de care dispun.”

Trei luni mai târziu, Putin a avertizat că Occidentul dorește să îmblânzească ursul rus, astfel încât să-i „smulgă colții și ghearele lui”, care reprezintă armele sale nucleare a explicat el.

„Există o credință larg răspândită că singura garanție pentru securitatea rusă, dacă nu chiar și pentru suveranitatea și existența sa, este descurajarea nucleară,” a explicat Lukianov, expert în politica externă rusă.

„După războaiele din Iugoslavia, din Irak, intervenția din Libia, este indiscutabil: Dacă Rusia nu era o superputere nucleară, schimbarea de regim în stil irakian sau libian ar fi fost inevitabilă și aici.”

Dar Rusia s-a confruntat cu o problemă: forțele militare convenționale sunt acum mult mai slabe decât cele ale ​​NATO, iar capitală sa atât de aproape de forțele NATO din țările baltice, încât se teme că diviziile de tancuri NATO ar putea ajunge rapid la Moscova și ar câștiga un război fără a folosi vreo armă nucleară. Atât SUA cât și Rusia s-au angajat să folosească arme nucleare doar pentru a respinge atacuri nucleare. Acest angajament a ținut Războiul Rece… rece. Dar, pentru că SUA nu ar avea nevoie ICBM-urile sale pentru a câștiga un război, descurajarea nu mai este suficientă pentru a menține Rusia în siguranță.

Ca răspuns, Rusia a redus treptat pragul peste care s-ar folosi arme nucleare, adaugând un pericol nuclear imens la orice conflict în Europa. Posibilitatea ca o confruntare izolată sau neintenționată să poată evolua într-un război nuclear este mai mare decât oricând.

Doctrina nucleară a Rusiei, un document oficial pe care Kremlinul îl publică la fiecare câțiva ani, declară că armata rusă poate lansa arme nucleare nu doar în cazul unui atac nuclear, dar și în cazul unui atac militar convențional care reprezintă o amenințare existențială. Cu alte cuvinte, dacă Rusia consideră că tancurile americane ar putea atinge Kremlinul, poate răspunde prin bombe nucleare.

Nu este clar ce Rusia ar considera o amenintare convențională demnă de un raspuns nuclear. La câteva luni după ce a anexat Crimeea, Putin a arătat că în timpul invaziei el a luat în considerare punerea forțelor nucleare în alertă; guvernul său a semnalat că ar lua în considerare folosirea forței nucleare pentru a apăra Crimeea de un atac, iar analiștii ruși mi-au spus că nu a fost vorba doar de o fanfaronadă.


IX. Pericolele nucleare: Cum ne împinge Putin înapoi pe buza prăpastiei

Există un anumit moment pe care experții în controlul armamentelor îl citează de multe ori pentru a evidenția pericolele armelor nucleare, cum au ținut acestea lumea în șah ani de zile, doar la câteva minute distanță de o devastare nucleară. Acel moment a fost 26 septembrie 1983.

În seara aceea, locotenent colonelul rus Stanislav Petrov și-a început schimbul la supravegherea sistemului de avertizare timpurie al Uniunii Sovietice pentru atac cu rachete. Dacă depista un atac american, conducerea sovietică avea aproximativ 20 de minute timp de reacție. După cinci ore în schimbul său, sistemul a intrat în alarmă totală. Cuvântul „LANSARE” era afișat cu litere mari roșii. Ecranul a anunțat un „risc ridicat” de atac ICBM american asupra Uniunii Sovietice.

Petrov a trebuit să ia o decizie: va raporta o lovitură americană? Dacă el ar fi făcut-o, doctrina nucleară sovietică ar fi impus o retaliere nucleară totală; nici nu ar fi avut timp pentru a re-verifica sistemul de avertizare, cu atât mai puțin de a negocia cu SUA. Dacă nu l-ar fi raportat iar atacul ar fi fost real, Petrov și-ar fi lăsat țara fără apărare, un act echivalent cu trădarea.

Instinctul i-a spus că avertismentul a fost o eroare, dar imaginile și datele disponibile nu l-au putut ajuta să ajungă la nici o concluzie clară. După câteva momente, el a chemat superiorii și a declarat categoric că a fost o alarmă falsă. Nu a fost, a insistat el, nici un atac. Datorită lui Petrov, lumea a evitat Al Treilea Război Mondial și anihilarea nucleară totală.

SUA și URSS au petrecut următorii ani pentru a face un pas înapoi de la marginea prăpastiei. Ele au dezafectat un număr mare de focoase nucleare și au semnat tratate pentru a limita dislocarea acestora.

Una dintre măsurile cele mai importante a fost un acord din 1987 numit Tratatul privind Forțele Nucleare cu rază medie de acțiune (INF), ambele părți ajungând la concluzia că rachetele nucleare cu rază medie sunt prea periculoase și destabilizatoare ca să li se permită staționarea în Europa.

Putin a luat mai multe măsuri pentru a împinge Europa înapoi spre pragul nuclear, la logica de escaladare de la începutul anilor 1980, după părerea multora cea mai periculoasă perioadă din istoria omenirii. Poate cel mai grav, el pare să fi anulat Tratatul INF din 1987, reintroducând arme nucleare anterior interzise.

În martie, Rusia a anunțat că va plasa bombardiere nucleare cu rază medie și rachete Iskander nuclear-capabile în enclava rusă Kaliningrad – la doar o oră, cu zbor de linie, de Berlin. Între timp, au fost testate rachete terestre cu raza medie. Rachetele, spre îngrijorarea SUA, par să încalce Tratatul INF.

Aceasta este departe de a fi singura escaladare nucleară din partea lui Putin. El are în vedere dezvoltarea mai multor arme nucleare și atrage frecvent atenția asupra lor, ca acoperire pentru agresiunea și aventurismul său în Europa.

Putin acționează dintr-o convingere evidentă că creșterea amenințării nucleare în Europa, și, implicit, asupra propriei țări, este în cele din urmă bună pentru Rusia și merită riscul. Este un joc de noroc cu viețile a sute de milioane de europeni.


X. Pericolele nucleare: Un pistol atomic la tâmpla lumii

Opinia multor analiști occidentali este că rachetele cu capacitate nucleară sunt folosite ca o armă împotriva șefilor de stat american și europeni: mai bine nu te pui cu noi, rușii, sau cine știe ce vom face.

Chiar Putin a aprobat acest punct de vedere într-un discurs în 2014 la Soci, unde a citat aprobator discursul din 1960 al liderului sovietic Nikita Hrușciov la Națiunile Unite, atunci când bătea cu pantoful în masă. „Statele Unite și NATO s-au gândit: E mai bine să-l lăsăm pe Nikita ăsta în pace, poate se duce și trage o rachetă. Mai bine să fim respectuoși cu el”, a spus Putin.

Acest tip de amenințare nucleară ar putea fi o modalitate perfectă pentru Putin să încerce un scenariu de divizare a NATO. Ce se întâmplă dacă Putin a găsit o scuză pentru a declara o „zonă militară exclusivă” rusă în Marea Baltică, tăind fizic statele baltice de restul NATO?strangelove-giphy

„Ar risca America într-adevăr un duel nuclear cu Rusia pentru o conductă de gaz? Dacă nu, s-a terminat cu NATO. Cacealmaua nucleară care a susținut alianța occidentală atâtea decenii ale Războiului Rece ar lua sfârșit.”

„Există două viziuni asupra relațiilor internaționale: una este că amenințările funcționează, iar cealaltă că nu, producând contra-echilibrare”, a susținut Saideman.

„Aceasta a fost teoria Kaiserului [german]  dinaintea Primului Război Mondial. Dar, pe termen lung s-a văzut că, cu cât mai mare e pericolul,  cu atât mai mult încerci să contrabalansezi.”

De fapt, forțând Occidentul să răspundă în acelați fel, crește nu doar riscul unui eventual război, dar și ușurința cu care un astfel de război ar deveni unul nuclear.


sursa fotoȘ: freedomfighterreports.com
sursa foto: freedomfighterreports.com

XI. Pericolele nucleare: Crede Putin că un razboi nuclear poate fi „câștigat”?

Există un corolar în doctrina nucleară a Rusiei, o modalitate prin care rușii cred că au rezolvat problema superiorității militare occidentale, care este atât de riscant, atât de periculos, încât este dificil de crezut că e luat în serios. Și totuși, există multe indicii că da.

Corolarul propune adoptarea de către Rusia a ceea ce ei numesc un atac nuclear de „de-escaladare”. Răspunsul Rusiei, în cazul unui astfel de conflict, este să folosească o singură armă nucleară – din familia celor mici, de folosit în teatrul de operațiuni, cunoscute sub numele de arme „tactice”, și nu arme nucleare „strategice”. Ideea este că o astfel de lovitură ar semnala disponibilitatea Rusiei de a folosi arme nucleare și ar forța inamicul să încheie imediat lupta.

Nikolai Sokov, expert în arme nuclear și fost funcționar în cadrul Ministerului rus de Externe, a explicat în Buletinul Oamenilor de știință în domeniul Atomic că aceasta nu mai este o opțiune exagerată de ultimă instanță, ci a devenit esențială în planificarea militară rusă.

„Pentru a fi eficientă, o astfel de amenințare trebuie să fie credibilă. În acest sens, toate exercițiile militare la scară largă pe care Rusia le-a efectuat începând din anul 2000 au inclus simulări de atacuri nucleare limitate,” a spus Sokov.

Buzhinsky, membru recent pensionat din Statul Major General rus, a confirmat în întâlnirea noastră că acest lucru este ceva ce militarii consideră drept o opțiune viabilă. „Dacă Rusia suferă un puternic atac convențional, da, desigur, așa cum este scris în doctrină, poate exista o utilizare limitată de arme nucleare nestrategice”, a spus el. „Pentru a afișa intenție, ca factor de de-escaladare.”

Este greu de imaginat o idee mai periculoasă de planificare militară astăzi decât a unui război nuclear „limitat”. Atunci când privești această doctrină din partea americană, începi să vezi ce o face periculoasă, chiar nebunească. Imaginați-vă că sunteți un lider american și forțele din Europa de Est au fost atrase cumva în conflict cu rușii. Poate că, în timp ce artileria și avioanele rusești te împresoară, contraataci pe teritoriu rusesc să-i anihilezi. Kremlinul, temându-se de începerea unei invazii asupra Moscovei, detonează un focos nuclear tactic asupra forțelor tale din Estonia sau Letonia. Nu ai nici o idee dacă mai vin și alte atacuri nucleare rusești – pe câmpul de luptă, în Europa sau chiar împotriva Washington-ului sau New York-ului. Răspunzi cu un atac nuclear tactic similar, riscând escaladarea treptată la război nuclear total? Temându-te de ce e mai rău, ataci direct Kremlinul? Sau anunți un armistițiu unilateral, retrăgând forțele umilite, recompensând Rusia cu o victorie?

Doctrina nucleară a Rusiei pariază că orice lider american – ca să nu mai vorbim de liderii din Franța și Marea Britanie, tot puteri nucleare – ar alege ultima dintre aceste trei opțiuni. Dacă această predicție se dovedește a fi greșită, aceasta ar însemna război nuclear, poate chiar global și, astfel, distrugător. Această doctrină, cu alte cuvinte, este un joc de noroc cu soarta lumii.

Un astfel de scenariu, să fie clar, este la distanță, așa cum sunt toate scenariile nucleare. Ar fi nevoie de o cascadă de evenimente. Șansele ca acest lucru să se întâmple sunt destul de mici. Dar ele sunt mai mari decât zero și în creștere.


XII. Pericolele nucleare: jocul final

Un studiu din 2008 (actualizat în 2014) cu privire la efectele asupra mediului ale unui război nuclear „mic” a descris ce s-ar întâmpla dacă 100 de bombe ca cea de la Hiroshima ar fi detonate într-un conflict ipotetic între India și Pakistan. Acest lucru este echivalent cu mai putin de 1 la suta din arsenalele nucleare combinate ale SUA și Rusia.

Studiul a constatat că exploziile ar împinge un strat de fum cald și negru în atmosferă, care ar învălui Pământul în aproximativ 10 zile. Studiul a prezis că acest fum va bloca lumina soarelui, încălzi atmosfera și eroda ozonul timp de mulți ani, producând ceea ce cercetatorii numesc fără a exagera „un deceniu fără vară”. Ploile ar seca și culturile de cereale ar fi distruse la nivel mondial, iar foametea mondială rezultată ar ucide 1 miliard de oameni.

„Am scăpat de Războiul Rece fără un holocaust nuclear datorită unei combinații de pricepere, noroc și intervenție divină – și bănuiesc că datorită celei din urmă în cea mai mare proporție,” a declarat generalul Lee George Butler din Comandamentul Aerian Strategic al SUA jurnalistului Eric Schlosser pentru cartea sa despre pericolele nucleare.

S-ar putea fi scăpat de Războiul Rece, dar nu am scăpat de amenințarea nucleară, care nu numai că rămâne, dar este în creștere. Impresia că acest pericol trăiește doar în cărțile de istorie întărește acest pericol. Este un alt ecou al lunilor și anilor dinainte de Primul Război Mondial, când lumea plutea fără să știe în derivă spre dezastru.

În luna aprilie a anului trecut, imediat după ce Rusia a anexat Crimeea, think-tank-ul Chatham House a publicat un raport cu privire la pericolul de conflict nuclear neintenționat. Nu a fost raportat la evenimentele din Ucraina, și în acel moment doar puțini oameni, inclusiv autorii raportului, au văzut Crimeea ca potențial început al unui conflict mai mare. Chiar și așa, raportul a fost dur în avertismentele sale:

„Probabilitatea de uz nuclear accidental nu este zero și este mai mare decât se consideră în general. Riscul asociat cu armele nucleare este mare și sub-apreciat.”

4 Comentarii

  1. Consider ca inceputul conflictului din Ucraina il are UE , facand invitatie acestei tari sa intre in acesta comuniune , iar Rusia se simte si mai amenintata din partea adversarilor de vreme ce la noi si in Polonia si inca alte 2 tari , tot aproape de Rusia, s-au adus scuturi antiracheta , iar la noi in tara au fost adus armament greu de catre americani.Este clar ca se asmut taberele iar linia de la vestul Rusiei cu tarile care au acest scut antiracheta sunt tinte deschise amentirilor razboiului , devenind front de lupta intre vest si est.Conflictul se poate agrava prin invitatia Moldovei sa adere la UE si apoi ideea unirii cu Romania.La aceasta posibilitate Putin a spus ca va ataca Moldova.Al treilea razboi mondial bate la usa, va fi unul cum nu a mai fost pentru ca tehnica de lupta este asa de avansata incat nu stiu cine va mai spuravietui dupa un astfel de razboi .Sa dea Domnul sa nu fie razboi ca este cumplit.Sa ne amintim de ororile primelor doua razboaie mondiale.

  2. Arata a fi o … analiza de specialitate dar este doar material propagandistic.
    „Pozitia” pe care se situeaza autorul este de sustinere orbeasca a „corectitudinii politicew” promovate de „soldatii” noii ordini mondiale.
    CItez:
    „trupe ruse fără însemne au invadat pe ascuns estul Ucrainei”
    Zau? Dar cine a trimis lunetisti si agenti de agitatie la Kiev ca sa provoace lovitura de stat?
    Jenant sa intorci spatele adevarului – Apusul nu-si ajunge siesi si contamineaza cu mercantilism si paganism intreaga lume.
    Asta este pericolul – distruygerea sufletului si nu „circul” declaratiilor.

    Sa nu „vezi” ca ucraineni inseamna in majoritate rusi si ca Ucraina, aceasta formatiune statala artificiala are populatie papistasa in vest si Ortodoxa in centru si tot estul… asta este rupere de realitate, sfidarea adevarului.
    Surprinde preluarea fara avertisment si analiza profesionista a articolului, … pe acest site…
    Militarismul apusean nu are nici o logica Ortodoxa iar acuzarea rusilor prin colportarea „analizei” nu face bine obiectivitatii care este necesara in discernerea adevarului.
    Nu trebuie sa fii pro-rus ca sa asculti ambele parti, nu trebuie sa fii „invechit” ca sa intelegi contextul istoric.
    Trebuie sa fii doar orbit de o medie manipulatoare si atunci se imbratiseaza – de catre creduli – rationamentele care apartin celor mai „tari” in propaganda.
    Ca in SF-ul pretins „analiza”, a lui Max Fisher

    • @gheorghe:

      Probabil pentru ca nu ati citit-o in intregime.

      Nu e niciun fel de sustinere orbeasca, e analiza decenta a unui occidental care reflecta un punct de vedere asupra chestiunii, incluzand si punctul de vedere rus in ceea ce descrie.

      „trupe ruse fără însemne au invadat pe ascuns estul Ucrainei”

      Insusi Putin a recunoscut ca a trimis soldatii, celebrii „omuleti verzi”, in Crimeea. Inaintea anexarii peninsulei Rusia a negat afirmatia ca ar fi avut trupe in Crimeea, ca apoi sa admita.

      Daca asta e argumentul, atunci ne temem ca paiul filorus va face sa dati de pamant cu barna „corecta politica” expusa aici.

      Apoi, nu e vorba despre declaratii aici, ci despre decizii de strategie si tactica militara. Poate ne doare si ne priveste asta mai mult decat gradul de filo sau anti rusism al analizei, nu?!

      Despre situatia complicata a Ucrainei am tot dat analize si postari, inclusiv aici, pe aceasta pagina. Insa in analiza de fata este vorba despre perspectiva concreta a razboiului, iar argumentul nu este „cine are dreptate in Ucraina”, ci „ce anume ameninta ca-si fac una alteia SUA si Rusia”? Ne intereseaza? Repetam – in ciuda a aceea ce ati scris, cu includerea punctului de vedere al rusilor cu tot.

      Sau perspectiva ca s-ar putea ca Rusia sa-si foloseasca armele nucleare tactice pe noi e ceva care nu trebuie sa fie retinut?

  3. Indiferent de ce spun unii si altii, in viitorul apropiat se va ajunge la un conflict militar in Europa, si apoi si in restul lumii. Pentru aceasta se fac toate pregatirile de razboi in Europa si in lume. Altfel nu s-ar inarma cheltuind atatia bani toate marile puteri ale lumii si chiar si statele mici !!! Asa ca va place sau nu va place, va fi razboi !!! Numai asa si noi romanii vom scapa si de rusi, si chiar, de „aliatii occidentali mai putin binevoitori (ca sunt si aliati occidentali care nu ne iubesc !!!)” Va fi sfarsitul, atat, al Rusiei ca mare imperiu (pentru ca Rusia este un imperiu, nicidecum o tara in intelesul de tara pe care il stie toata lumea) cat si al Europei (in special de vest) si al Americii de Nord (S.U.A. si Canada) !!!Atunci se vor termina si minciunile si dezinformarile la adresa poporului roman !!! Ca stiti despre ce minciuni si dezinformari este vorba !!!

Trimite un comentariu