Neurotehnologia și controlul minții Creierul uman este următorul câmp de luptă

în Traduceri, Transumanism, Controlul mintii

Acesta este creierul tău. Acesta este creierul tău folosit ca armă.

Tehnologiile neuronale de ultimă oră pot șterge amintirile traumatice și pot citi gândurile oamenilor. Ele ar putea deveni însă și următorul câmp de luptă al secolului 21.

de Tim Requarth | FOREIGN POLICY | traducere si adaptare de s.m.

Într-o zi obișnuită de iulie, intr-un laborator de la Universitatea Duke, două maimuțe rhesus sunt puse în camere separate, fiecare vizionând un ecran de computer care prezenta o imagine a unui braț virtual în spațiu bidimensional. Maimuțele au sarcina de a ghida brațul din centrul ecranului către o țintă, iar când reușesc, cercetătorii le răsplătesc cu înghițituri de suc.

Dar mai este ceva. Maimuțelor nu li s-au dat joystick-uri sau alte dispozitive care ar putea mișca brațul. Ci se bazează pe electrozi implantați în zonele din creierele lor care sunt responsabile pentru mișcare. Electrozii sunt capabili să detecteze activitatea neuronală și să transmită comenzile printr-o conexiune cu fir la computer.

Pentru a face lucrurile și mai interesante, primatele își împart controlul asupra brațului digital. În timpul unui experiment, de exemplu, o maimuță poate mișcă brațul numai pe orizontală, în timp ce cealaltă doar pe verticală. Iar maimuțele au început să învețe prin asociație că un anumit mod de gândire duce la mișcarea brațului. După ce au deprins această succesiune de cauză și efect, și-au modelat comportamentul conducând brațul la țintă și câștigând sucul.

Specialistul în neuroștiințe Miguel Nicoleliss, care a condus cercetarea amintită mai sus și ale cărei rezultate au fost deja publicate la începutul lui 2015, are și un nume pentru acest parteneriat remarcabil: „BraiNet” (trad. aprox. rețea cerebrală). Nicoleliss speră ca, în cele din urmă, interacțiunea directă de la creier la creier să fie folosită pentru a grăbi reabilitarea persoanelor cu leziuni neurologice – mai precis, ca creierul unei persoane sănătoase să lucreze în mod interactiv cu acela al unui pacient ce a suferit un accident vascular cerebral, pentru a-l reînvăța mai repede să vorbească sau să miște o parte a corpului paralizat.

Aceasta este doar ultima dintr-un lung șir de evoluții recente în neuro-tehnologie: interfețe aplicate neuronilor, algoritmi utilizați pentru a decoda sau stimula neuroni și hărți cerebrale care oferă o înțelegere de ansamblu mai bună a circuitelor complexe ale creierului ce guvernează cunoașterea, emoția și acțiunea. Din punct de vedere medical, se așteaptă mari progrese de pe urma folosirii acestor tehnologii, cum ar fi membre protetice cu o mai mare dexteritate și care să poată transmite senzații către purtătorii lor, noi perspective in tratarea bolilor precum Parkinsonul și chiar tratamente pentru depresie si alte tulburări psihice. De aceea, în întreaga lume eforturi majore de cercetare sunt în curs în domeniul neuro-tehnologiei.

Dar există o potențială latură întunecată asociată acestor inovații. Neuro-tehnologiile sunt instrumente „cu dublă utilizare”. Aceasta înseamnă că, în afara folosirii lor în domeniul tratamentelor medicale, neuro-tehnologiile ar putea fi aplicate (sau aplicate în mod eronat) și în scopuri militare.


Aceeași mașină de scanare a creierului pentru diagnosticarea bolii Alzheimer sau autismului ar putea citi gândurile personale. Sistemele informatice atașate țesutului cerebral care permit pacienților paralizați să controleze membre robotizate pot fi folosite și de către un stat pentru a ghida soldați bionici sau piloți de aeronave. Iar dispozitivele concepute pentru a ajuta un creier deteriorat ar putea fi utilizate în mod alternativ la implantarea de noi amintiri sau la ștergerea celor existente, asupra dușmanilor și a aliaților deopotrivă.

Dusă la ultima sa consecință, ideea BraiNet a lui Nicoleliss de a fuziona semnale ale creierului de la două sau mai multe persoane ar duce la crearea soldatului universal ultim, spune Jonathan Moreno, bio-etician și profesor la Universitatea din Pennsylvania. „Ce s-ar întâmpla dacă ai putea obține expertiza intelectuală a lui, să zicem, Henry Kissinger, care știe totul despre istoria diplomației și politică, și ai adăuga toate cunoștințele cuiva care cunoaște strategia militară, iar apoi toate cunoștințele unui inginer DARPA, și așa mai departe”, spune Moreno făcând referire la Agenția de proiecte avansate de cercetare în domeniul apărării din SUA. „Ai putea să le pui pe toate împreună.” O astfel de BraiNet ar crea aproape o omnisciență militară aplicată în deciziile cu mize mari și cu ramificații umane și politice.

Pentru a nu fi înțeleși greșit, astfel de idei țin încă de domeniul științifico-fantastic. Dar este doar o chestiune de timp, spun unii experți, înainte de a deveni realitate. Neuro-tehnologiile progresează rapid, ceea ce înseamnă că lansarea pe piață și comercializarea lor sunt inevitabile, iar guvernele sunt deja implicate în acest proces. DARPA, care se ocupă cu cercetarea științifică revoluționară si de dezvoltare pentru Departamentul Apărării al SUA, a investit masiv în tehnologii ale creierului. În 2014, spre exemplu, agenția a început să dezvolte implanturi care detectează și suprimă nevoile. Scopul declarat este de a trata veteranii care suferă de afecțiuni cum ar fi dependența si depresia. Ne putem, totuși,  imagina cum acest tip de tehnologie poate fi folosită și ca o armă – a cărei proliferare o poate face să aterizeze în mâini greșite. „Întrebarea nu este „dacă”, ci „când” și „cum”  vor folosi actorii nestatali neuro-tehnicile sau neuro-tehnologiile sub o formă sau alta”, spune James Giordano, neuro-etician la Centrul Medical de la Universitatea Georgetown”.

Oamenii au fost mult timp fascinați și îngroziți de ideea de control al minții. Ar putea fi prea devreme să punem răul în față – anume că creierul poate fi „piratat” de guvern, de exemplu – dar potențialul de dublă utilizare a neuro-tehnologiilor se apropie amenințător. Unii specialiști în etică se tem că, în lipsa unui cadru juridic care să le guverneze, progresele în laborator ar putea intra în lumea reală periculos de nerestricționate.


Cu toate consecințele, bune sau rele, ne spune Giordano, „creierul este următorul câmp de luptă.”

Consecință a dorinței de a înțelege mai bine creierul, care este organul uman cel mai greu de descifrat, în ultimii 10 ani a avut loc o explozie a inovației în domeniul neuro-tehnologiilor. În 2005, o echipă de oameni de știință a anunțat că a citit cu succes mintea unui om folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), o tehnică ce măsoară fluxul de sânge declanșat de activitatea cerebrală. O persoană situată într-un scanner urmărea un ecran mic ce  proiecta stimuli vizuali simpli – o singură secvență aleatoare de linii orientate în direcții diferite, unele verticale, unele orizontale, iar altele diagonale. Orientarea fiecărei linii a provocat o proiectare puțin diferită a funcțiilor creierului. In cele din urmă, doar urmărind acea activitate, cercetătorii au putut determina ce fel de linie a vizionat subiectul experimentului.

A fost nevoie de doar șase ani pentru ca această tehnologie de decodare a creierului să fie extinsă spectaculos – cu puțin praf magic din Silicon Valley – într-o serie de experimente desfășurate la Universitatea din California, Berkeley. Într-un studiu din 2011, subiecții au fost rugați să vizioneze trailere de filme de la Hollywood în interiorul unui tub fMRI. Cercetătorii au folosit datele extrase din răspunsurile fluxului cerebral pentru a construi algoritmi de decodare unici pentru fiecare subiect. Apoi, au înregistrat activitatea neuronală în timp ce subiecții au vizionat diverse scene noi dintr-un film – de exemplu, un clip în care Steve Martin traversează o cameră. Folosind algoritmul dezvoltat pentru fiecare subiect, cercetătorii au reușit mai târziu să reconstruiască scena bazându-se doar pe activitatea înregistrată a creierului. Rezultatele fascinante nu au oferit  imagini realiste, ci o copie impresionistă: un Steve Martin în ceață ce plutește pe un fundal ireal în mișcare.

Ilustrație: I JIMMY TURRELL; Sursa: http://foreignpolicy.com/
Ilustrație: I JIMMY TURRELL; Sursa: http://foreignpolicy.com/

Pe baza acestor rezultate, Thomas Naselaris, neurolog la Universitatea de Medicina din Carolina de Sud si co-autor al studiului din 2011, declară: „Capacitatea de a reuși ceva apropiat citirii gândurilor va deveni disponibilă mai devreme sau mai târziu.” Mai mult, „aceasta va fi posibilă în timpul vieții noastre.”

Evoluția este urgentată de  avansarea rapidă a tehnologiei din spatele interfețelor creier-mașină (IMC – BMI în engleză) – implanturile neurale si computerele care citesc activitatea creierului si o traduc în acțiuni reale, sau invers, stimulând neuronii pentru a crea percepții sau mișcări fizice. Prima interfață sofisticată și-a făcut apariția în sala de operație în 2006, când echipa neurologului John Donoghue de la Brown University a implantat în creierul lui Matthew Nagle un cip pătrat cu diagonala mai mică de jumătate de centimetru cu 100 de electrozi atașați de el, tânărul de  26 de ani, fostă vedetă de fotbal la nivelul liceului, fiind înjunghiat în gât și paralizat de la umeri în jos. Electrozii au fost poziționați peste cortexul motor al lui Nagle, care controlează, printre altele, mișcările brațelor. În câteva zile, Nagle a putut muta, cu ajutorul dispozitivului său conectat la un computer, un cursor și a putut deschide mesaje e-mail doar folosind puterea gândurilor.

Opt ani mai târziu, IMC-urile au devenit mult mai complexe, așa cum s-a demonstrat la Cupa Mondială din 2014, desfășurată în Brazilia. Juliano Pinto, de 29 de ani, cu paralizie completă a trunchiului inferior, a fost îmbrăcat într-un exoschelet robotizat controlat cerebral dezvoltat de Nicoleliss de la Universitatea Duke pentru a oferi lovitura de start la ceremonia de deschidere a turneului din Sao Paulo. Casca de pe capul lui Pinto a preluat impulsurile cerebrale, ce indicau dorința sa de a lovi cu piciorul. Computerul său, legat la spate, a primit aceste semnale și apoi a stimulat costumul robotic să execute acțiunea.

Neuro-tehnologiile merg însă și mai departe, ocupându-se cu complexitatea memoriei. Studiile au arătat că ar putea fi posibil pentru o persoană de a insera gânduri în mintea alteia, la fel ca într-o versiune din viața reala a filmului de succes din 2010 Inception (Începutul). Într-un experiment din 2013 condus de laureatul Premiului Nobel Susumu Tonegawa la Massachusetts Institute of Technology, cercetătorii au implantat ceea ce au numit „o memorie falsă” într-un șoarece. In timp ce observau activitatea creierului rozătoarei, cercetătorii au plasat animalul intr-o cutie, urmărind cum șoarecele s-a acomodat cu împrejurimile. Echipa a fost capabilă să aleagă rețeaua precisă din milioanele de celule care au fost stimulate in hipocampul șoarecelui în timp ce și-a format o memorie a spațiului în care a fost plasat. A doua zi, cercetătorii au pus animalul într-o cutie nouă pe care nu o văzuse înainte și a emis un șoc electric, în același timp activând neuronii folosiți de șoarece pentru a-și aminti prima cutie. Asocierea s-a produs: când au pus șoarece înapoi în prima cutie, el a înghețat de frică, deși nu experimentase nici un fel de șoc acolo. La doar doi ani după descoperirea lui Tonegawa, o echipa de la Institutul de Cercetare Scripps a administrat șoarecilor un compus care putea elimina o memorie specifică, lăsându-le pe celelalte intacte. Această tehnologie de ștergere a memoriei ar putea fi folosită pentru a trata stresul post-traumatic, eliminarea unui gând dureros sau îmbunătățirea calității vieții.

Probabil că acest impuls al cercetării în domeniul interacțiunii minte-știință nu se va încetini, pentru că această revoluție științifică este finanțată abundent. În 2013, SUA au lansat Inițiativa BRAIN (Cercetarea creierului prin dezvoltarea de neuro-tehnologii inovatoare), cu sute de milioane de dolari deja alocate pentru studiile din primii trei ani; finanțările viitoare nu a fost încă determinate (National Institute of Health (NIH), una dintre cele cinci agenții federale implicate in proiect, a solicitat 4,5 miliarde de dolari repartizate pe o perioadă de 12 ani, doar pentru ceea ce îi revine.). La rândul său, Uniunea Europeană a oferit aproximativ 1,34 de miliarde de dolari pentru proiectul său pe 10 ani Human Brain Project (Proiectul creierul uman), ce a început în 2013. Ambele programe sunt concepute pentru a construi instrumente inovatoare care să cartografieze structura creierului și să surprindă activitatea electrică a miliardelor de neuroni. În 2014, Japonia a lansat o inițiativă similară, cunoscută ca Brain/MINDS (Cartografiere prin neuro-tehnologii integrate pentru studiul bolilor). Și chiar și Paul Allen, co-fondatorul Microsoft, a aruncat sute de milioane de dolari în propriul său Institut Allen pentru știința creierului, o încercare ambițioasă de a crea atlase ale creierului si a descoperi cum funcționează vederea.

Trebuie să fim clari, însă, cele mai multe dintre aceste neuro-tehnologii sunt încă în stadiul experimental. Ele nu au autonomie mare in interiorul creierului, pot doar citi sau stimula un număr limitat de neuroni sau necesită o conexiune cu fir. Mașinile de „citit gândurile”, de exemplu, se bazează pe echipamente scumpe, disponibile numai în laboratoare sau în spitale, pentru a produce chiar și doar rezultate rudimentare. Cu toate acestea, angajarea puternică a cercetătorilor și finanțatorilor deopotrivă pentru dezvoltarea neuro-tehnologiilor va însemna apariția de dispozitive din ce în ce mai sofisticate, mai răspândite și mai ușor disponibile cu fiecare an ce trece.

Fiecare nouă tehnologie va aduce și posibilități creative de aplicare a sa. Eticienii avertizează, însă, că transformarea neuro-tehnologiilor în arme este una dintre aplicațiile posibile.

Nu avem date disponibile care să demonstreze că, până în prezent, instrumentele destinate creierului ar fi fost folosite pe post de arme, ceea ce nu înseamnă însă că valoarea lor pe câmpul de luptă nu a fost evaluată. La începutul lui 2015, de exemplu, o femeie paralizată a reușit să controleze un avion de vânătoare F-35 în cadrul unui simulator de zbor folosindu-se doar de gândurile ei și de un implant pe creier a cărui realizare a fost finanțată de DARPA. Se pare că posibilitatea de transformare în arme nu se află într-un viitor îndepărtat, existând multe precedente privind tranziția rapidă a tehnologiei de la știință la amenințare globală. La urma urmei, doar 13 ani au trecut de la descoperirea neutronului și până la exploziile atomice de la Hiroshima și Nagasaki.


Manipularea minților de către guverne ar rămâne în domeniul teoriei conspirației și al thriller-urilor fantastice dacă puterile mondiale nu ar avea un așa trecut compromițător în domeniul neuro-științelor. Într-o serie ciudată de experimente realizate între 1981 și 1990, oamenii de știință sovietici au construit echipamente concepute pentru a perturba funcționarea neuronilor în organism și creier, expunând oamenii la diferite niveluri de radiații electromagnetice de înaltă frecvență. (Rezultatele acestei cercetări sunt încă necunoscute.) De-a lungul mai multor decenii, Uniunea Sovietică a cheltuit mai mult de 1 miliard de dolari pe astfel de sisteme de control al minții.

Poate cele mai notorii exemple de abuzuri din SUA în domeniul neuro-științelor au avut loc între anii 1950 și 1960, când Washington-ul a realizat un program amplu de cercetare pentru a găsi modalități de monitorizare și influențare a gândurilor umane. Investigațiile CIA cu numele de cod MK-Ultra au promovat „cercetarea și dezvoltarea de  materiale chimice, biologice și radiologice ce pot fi aplicate în cadrul operațiunilor clandestine cu scopul de a controla comportamentul uman,” potrivit unui raport din 1963 al inspectorului general al CIA. Aproximativ 80 de instituții, dintre care 44 de colegii și universități, au fost implicate în acest program, adesea finanțarea venind sub vălul altor activități științifice, participanții deseori neștiind că  lucrau pentru îndeplinirea obiectivelor lui Langley. Unul din cele mai multe josnice aspecte din cadrul programului a inclus drogarea participanților – unii fără s-o știe – cu LSD. Unui om din Kentucky i-a fost administrat drogul timp de 174 de zile consecutive. La fel de revoltătoare au fost, totuși, și proiectele MK-Ultra care s-au concentrat asupra mecanismelor de percepție extrasenzorială și manipulare electronică a creierului subiecților, precum și încercările de a aduna, interpreta și a influența gândurile altora prin hipnoză sau psihoterapie.

Astăzi, nu există nici o dovadă că Statele Unite ale Americii abuzează în mod similar de neuro-tehnologie sub pretenția asigurării securității naționale. Cu toate acestea, forțele armate rămân foarte angajate în domeniu. În 2011, potrivit cifrelor oferite de Margaret Kosal, profesor la Institutul de Tehnologie din Georgia, armata SUA pus deoparte 55 de milioane de dolari, marina 34 de milioane, iar forțele aeriene 24 de milioane pentru a se continua cercetarea în domeniul neuro-științelor. (Trebuie să se știe că armata SUA este principalul finanțator în multe ramuri științifice, inclusiv ingineria și știința calculatoarelor.) În 2014, IARPA (Intelligence Advanced Research Projects Activity), o organizație de cercetare care dezvoltă tehnologie de ultimă oră pentru agențiile de informații SUA, s-a angajat cu 12 milioane de dolari în sprijinul proiectării tehnologiilor de creștere a performanțelor, inclusiv stimularea electrica a creierului pentru „optimizarea raționamentului adaptiv uman”, adică pentru a-i face pe analiști mai inteligenți.

Impulsul real provine, totuși, de la DARPA, o agenție ce este subiectul favorit al  teoriilor conspiraționiste și al invidiei internaționale. Ea finanțează aproximativ 250 de proiecte în paralel, recrutând și conducând echipe de experți din mediul academic si cel industrial pentru a lucra la misiuni extrem de ambițioase și bine țintite. Gustul DARPA pentru finanțarea de proiecte vizionare care să schimbe lumea este neegalat: Internetul, GPS-ul, avionul de luptă invizibil – pentru a numi doar câteva dintre acestea. În 2011, DARPA, ce are un buget anual relativ modest (comparativ cu altele din domeniul apărării) de 3 miliarde de dolari, a programat alocarea de 240 de milioane doar pentru cercetarea în domeniul neuro-științelor. S-a angajat deja să susțină cu 225 de milioane de dolari (pentru primii ani) Inițiativa BRAIN, doar cu 50 de milioane de dolari mai puțin decât finanțatorul principal al proiectului, NIH (Institutul Național de Sănătate al SUA).

Având în vedere modelul revoluționar și impactul internațional al DARPA, era o chestiune de timp înainte ca alte puteri mondiale să emuleze acest model. În ianuarie 2015, India a anunțat că își va remodela Organizația de Cercetare și Dezvoltare pe modelul DARPA. În 2014, ministerul rus al apărării și-a anunțat sprijinul în valoare de 100 milioane de dolari pentru nou-înființata Fundație pentru cercetare avansată. În 2013, Japonia a făcut publică înființarea unei agenții „cu DARPA Statelor Unite în minte” (poreclită de  unii observatori „JARPA”), citându-l pe Ichita Yamamoto, ministrul științei și tehnologiei. Agenția Europeană de Apărare a fost înființată în anul 2001, răspunzând la solicitarea pentru crearea unei „DARPA europene”. Și există intenția de a exporta modelul DARPA și către unele corporații, cum ar fi Google.

Ce rol va juca cercetare neurologiei în aceste centre de rămâne încă de văzut. Totuși, având în vedere progresele recente în domeniul tehnologiei cerebrale, interesul DARPA în domeniu și dorința noului centru de interes de a urma exemplul Pentagonului, probabil că domeniul se va bucura de o atenție crescândă. Robert McCreight, un fost funcționar al Departamentului de Stat SUA specializat de peste două decenii în controlul armamentelor, spune că „mediul competitiv” ar putea alimenta un fel de cursă a înarmării în domeniul neurologic, o competiție pentru a controla și a transforma neuronii în produse de uz obișnuit. Riscul subsecvent este îndreptarea ulterioară a cercetării spre înarmare: transformarea creierului într-un instrument pentru a lupta mai eficient în războaie

Nu este greu de imaginat ce va urma. Astăzi, o cască echipată cu electrozi ce adună doar anumite semnalele electro-encefalografice (EEG) de pe scalpul unei persoane pentru un anumit scop, cum ar fi să lovească o minge; mâine, electrozi captând semnalele EEG ce ar putea colecta clandestin coduri de acces la armament. De asemenea, un IMC (BMI) ar putea deveni un sifon de date folosit, să zicem, pentru a pătrunde în mintea unui spion inamic. Încă și mai înfricoșător, dacă teroriștii, hackerii sau infractorii ar putea să dobândească astfel de neuro-tehnologii, ei ar putea folosi aceste instrumentele pentru a crea asasini sau a fura informații personale, cum ar fi parole sau numere de cărți de credit.

În mod îngrijorător, nu prea există instrumente pentru prevenirea unor astfel de scenarii. Foarte puține acorduri internaționale sau chiar legi naționale protejează în mod eficient viața intimă, și nici unul dintre acestea nu este special dedicat neuro-tehnologiilor. Când vine vorba de dublă utilizare și înarmare, există bariere încă și mai puține, creierul uman riscând să devină un vast teritoriu în care nu există lege.

(…) „Politicienii nu realizează cât de periculoasă este această amenințare”, spune Marie Chevrier, profesor de politici publice la Universitatea Rutgers.

mind-control2


„Tendința generală este ca știința și tehnologia să facă pași uriași, iar etica și politicile să se strecoare în spate cu pași mici”, spune Giordano, neuro-etician la Centru Medical Georgetown. „Ele tind să fie reactive, nu să acționeze preventiv.” (eticienii deja au un nume pentru acest decalaj: dilema Collingridge, după David Collingridge, care în cartea sa din 1980, Controlul social al tehnologiei, a argumentat că este dificil de prezis impactul potențial al unei noi tehnologii și, prin urmare, imposibil să se adopte în avans politicile care să o controleze).

De asemenea, este îngrijorătoare lipsa cunoștințelor specialiștilor în domeniu cu privire la riscul dublei utilizări al neuro-tehnologiilor. Există o ruptură între cercetare și etică. Malcolm Dando, profesor de securitate internațională la Universitatea din Bradford (Anglia), își amintește de organizarea mai multor seminarii pentru departamentele științifice din întregul Regat Unit în 2005, anul de dinaintea conferinței de revizuire a BWC (Convenția privind armele biologice), cu scopul a educa experții cu privire la potențialul de manipulare a agenților biologici și a dispozitivelor neurologice. El a fost șocat să afle că „experții nu știu foarte multe”; un om de știință, de exemplu, a negat că este posibil ca un microb periculos pe care-l ținea în frigider să fie transformat în armă. Dando își amintește că a fost vorba de „un dialog al surzilor”. Lipsa de informare, explică Dando, „există cu siguranță” printre neurologi.

Este încurajator faptul că problemele morale ridicate de neuro-tehnologii au fost recunoscute în unele locuri-cheie, spune Dando. Barack Obama a însărcinat Comisia Prezidențială pentru studierea problemelor bio-etice cu pregătirea unui raport asupra posibilelor probleme etice și juridice legate de tehnologia avansată cuprinsă în Inițiativa BRAIN, iar  Proiectul UE privind creierul uman (Human Brain Project) a înființat un Program de etică și societate pentru a ghida aplicarea sa.

Dar aceste eforturi ating doar tangențial problema înarmării. De exemplu, în cele 200 de pagini ale raportului privind implicațiile etice ale Inițiativei BRAIN, lansat în martie 2015, nu apar termenii „dublă utilizare” sau „înarmare”. Dando spune că existența acestui decalaj chiar și în literatura de specialitate în neuroștiințe, unde te-ai aștepta ca subiectul să fie amplu dezbătut, reprezintă regula, nu o excepție.

Nicoleliss a mărturisit că își face griji ca, pe măsură ce inovațiile sale obțin succes, acestea să nu fie folosite în scopuri abjecte. După un proiect de la mijlocul anilor 2000 în care a folosit IMC-uri pentru a ajuta veteranii de război să-și recâștige mobilitatea, el refuză acum să accepte bani de la DARPA. Nicoleliss își dă seama că, în Statele Unite cel puțin, el este în minoritate. „Văd ca unii neurologi sunt destul de naivi și se laudă pe la întâlniri cu privire la cât de mulți bani au primit de la DARPA pentru a face cercetare, fără să se gândească la beneficiile pe care le trage DARPA din asta”, spune el. Îl doare gândul că muncă vieții lui, interfețele om-mașină, ar putea fi folosite în scop distructiv.

Adevărul este că dezvoltarea unor neuro-arme în paralel cu aplicațiile clinice ale tehnologiei creierului este o concluzie imposibil de evitat. Ce fel de arme vor fi acestea, când vor apărea și în mâinile cui rămâne de văzut. Oamenii nu trebuie să se teamă încă de astăzi că mințile lor sunt pe punctul de a fi piratate. Însă, deși un scenariu de coșmar ce include transformarea creierului uman folosind tehnologiile emergente într-un instrument mai sensibil decât un câine antrenat să depisteze bombe, la fel de controlabil ca o dronă și mai vulnerabil decât un seif deschis poate părea o fantezie distopică, merită să ne întrebăm: se face suficient pentru a restricționa generația următoare de arme letale înainte de a fi prea târziu?

2 Comentarii

  1. “It was also a big step for us towards building these general-purpose algorithms.” Most AIs are described as “narrow” because they perform only a single task, such as translating languages or recognizing faces, but general-purpose AIs could potentially outperform humans at many different tasks. In the next decade, Hassabis believes that AlphaGo’s descendants will work alongside humans as scientific and medical experts.

    https://www.theguardian.com/science/2017/oct/18/its-able-to-create-knowledge-itself-google-unveils-ai-learns-all-on-its-own

Trimite un comentariu